Steinhardt, despre cum se recunoaște un arhiereu

Am găsit în Jurnalul Discontinuu cu Nicolae Steinhardt al Părintelui Ioan Pintea, unul dintre ucenicii acestuia, următorul pasaj, interesant și sugestiv totodată. De ce? Pentru simplul motiv că reușește să capteze ceva ce astăzi poate părea anacronic. Oricum, e rost de meditație pe subiect.

Găsesc între manuscrisele Steinhardt un text care ar merita introdus în cartea de predici. Limpede, direct, fără ocolișuri, îndrăzneț și lipsit de nerozia adulării cu orice preț. Îmi place. Mă fac că nu înțeleg de ce Părintele Nicolae l-a făcut uitat printre ciorne, sinteze pentru seminariști și tăieturi din ziare franțuzești și englezești.

„Cum se recunoaște un arhiereu? După mitră? După cârjă? După engolpion? După crucea de aur? După mantie? După doctoratul în teologie? Nu!

1. După curaj.

2. După atenție la nevoile turmei sale.

3. După solidaritatea cu turma.

4. După prezența în locuri de primejdie (Monseigneur Affre).

5. După capacitatea înfruntării, la nevoie, a puterii de stat (Sf. Ignațiu din Antiohia, Sf. Ambrozie).

6. După zelul pentru cauza lui Hristos.

7. După apărarea Bisericii cu orice risc.”

Quiz1: Care este cel mai sugestiv dintr-o perspectivă creștin-libertariană? 🙂

Quiz2: Cu care dintre celelalte ar merge mână-n mână?

7 thoughts on “Steinhardt, despre cum se recunoaște un arhiereu

      • E bine ce zici, doar că aici, cumva, e de la sine înțeles că ai posibilitatea de a identifica non-agresivii urmând desigur, să nu-i agresezi.

        Riscul la care face referire Steinhardt aici e cel care presupune devotamentul absolut, respectiv pierderea vieții în numele credinței. Au fost cazuri.

        • Da au fost cazuri, ceea ce e o dovada in plus ca trebuie sa privim cu destula precautie constructii artificiale precum „piramida lui Maslow”. Si utilitarismul. Si comparatiile interpersonale de „utilitate”. Asta ca sa nu mai vorbim despre incercarile de agregare si insumare ale acestora…

        • Fiind „de la sine inteles” am dat, intai, raspunsul. Din cauza lui „cumva” am simtit, ulterior, nevoia unei precizari suplimentare. Raspunsul la intrebare a ramas neschimbat 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *