Stânga românească reformată are manifest de centru dreapta

Așa zisa sau pseudo – dreapta din România a lansat ieri un manifest politic. Se cheamă manifestul alianței de centru-dreapta. Mi-a atras atenția următoarea inepție devenită deja o eroare clasică cu care toți politicienii din întreaga lume, la un moment dat și-au ademenit votanții.

Dorim un stat modern și european, solidar, nu asistențial, echitabil, nu egalitar; un stat suplu și funcțional – nici minimal, dar nici omniprezent.

Ei știu de fapt foarte bine ce-și doresc. În spatele ușilor închise, înțelesul propoziției de mai sus este cu totul altul. Ei doresc de fapt un stat puternic, în care câteva minți de vază, eventual propovăduitori ai machiavelismului modern bine mascat, să îl țină departe de crize. Priza desigur trebuie să fie la intelectuali, a căror păcălire nu ar face decât să se înscrie într-un lung și penibil șir de păcăleli. Este precum în cazul problemei inflației. Tot ceea ce trebuie să facă guvernul&banca centrală este să nu pășească pe poarta hiperinflației. În rest, toți la posturile lor, taxarea aceeași, redistribuția aceeași, stimulentele aceleași.

Să ne ferească Dumnezeu de statul suplu și funcțional căci, spre deosebire de ei, noi știm că aceasta ar echivala cu omniprezența/omnipotența sa. Spus mai românește, feriți să fim de vremea în care pentru deschiderea unei afaceri sau pur și simplu evitarea unei reglementări aberante (dar constituțională, de altfel) funcționarii statului se vor pune de-a curmezișul de-a binelea.

Înțeleg pe de altă parte, tot din manifest, că trecem printr-o criză morală.

Criza politică şi criza instituțională îşi au rădăcinile într-o profundă criză morală. Binele comun este sacrificat pentru interese personale.

Și, firește, mă macină curiozitatea de a ști ce principii morale au acești băieți. Sau, cum își propun să rezolve prezenta criză morală? Sigur că, referirea este în mod cert la clasa politică, nu la masele de oameni. Însă simpla stipulare a unor principii mai mult sau mai puțin liberale pe o hârtie nu este și o demonstrație suficientă a propriilor principii morale. Ce garanții avem, că nu au aceleași principii precum socialiștii?

Din nou, să ne ferească Dumnezeu de cei care vor să schimbe moravurile prin forța legii, celei pozitive.

Un pic de Hans Hoppe, Teoria Socialismului și a Capitalismului, nu ar strica în această situație.

Introducerea unor elemente de proprietate bazată pe agresiune implică apariţia unor modificări în structura socială, a unei schimbări în compoziţia societăţii în ceea ce priveşte tipurile de personalitate sau de caracter. Abandonarea teoriei naturale a proprietăţii implică evident o redistribuire a veniturilor. Venitul psihic al persoanelor în rolul lor de utilizatori ai “propriului” corp natural, de persoane care se exprimă cu ajutorul acestui corp şi obţin satisfacţii făcând acest lucru, este redus pe seama sporirii venitului psihic al unor persoane în rolul lor de invadatori ai corpurilor altora. Devine relativ mai dificil şi mai costisitor să obţii satisfacţii din folosirea propriului corp fără a invada corpurile altora şi relativ mai puţin dificil şi costisitor să obţii satisfacţii folosind corpurile altor persoane pentru propriile scopuri. Acest fapt nu implică, singur, nici o schimbare socială, dar dacă adoptăm o singură asumpţie empirică, implicaţia apare: dacă presupunem că dorinţa de a obţine satisfacţii, pe seama unei scăderi a satisfacţiei disponibile pentru ceilalţi, prin instrumentalizarea corpurilor acestora, există ca dorinţă umană, că ea s-ar putea să nu fie prezentă la fiecare şi în acelaşi grad, dar că există uneori la unii oameni şi în anumite grade şi că, deci, este posibil să fie suprimată sau încurajată şi favorizată de un aranjament instituţional dat, atunci consecinţele sunt iminente. Şi, cu siguranţă, această asumpţie este adevărată. Atunci, redistriburea şanselor de a obţine venituri trebuie să aibă ca rezultat sporirea numărului celor care folosesc agresiunea pentru a obţine satisfacţii personale şi/sau a celor care devin mai agresivi, adică a celor care trec din ce în ce mai mult de la roluri non-agresive la roluri agresive, şi care îşi modifică încet personalitatea ca o consecinţă a acestui fapt; iar această transformare în structura caracterului, în compoziţia morală a societăţii, conduce la rândul său la o altă reducere a nivelului investiţiilor în capital uman.

Nu sunt împotriva manifestelor politice. Dar e nevoie de ceva mai concret și, în special pe zona economică. Însă faptul că un manifest care se pretinde a fi de dreapta nu-și impune printre principalele măsuri o reducere a dimensiunii statului, nu poate arăta decât faptul că susținătorii lui provin din medii de stânga, un pic reformate prin introducerea unor figuri noi, de catedră. Poate că nici ei nu știu asta, unii fiind școliți prin Apusul mult lăudat, în care fertilitate au prins ideile logic-pozitiviste, nihiliste, relativiste și evident, welfare state-iste.

5 thoughts on “Stânga românească reformată are manifest de centru dreapta

  1. Stanga si dreapta nu-s diferite in esenta. Eroarea dreptei e (inca) socialism-etatismul. Si esuarea in „democratie”. Si utilitarismul. Si retragerea in transeea retorismului „minimal”, referinta fiind la talharia in forma continuata denumita pompos taxare, impozitare, reglementare Iluzia ca un monopol, mai ales cel al initierii coercitiei, poate avea tendinte de „minimizare”. Sau, altfel spus, ca detinatorul monopolului coercitiei poate fi supus el insusi acesteia. Iluzia ca birocratul/birocratii (oricat de numerosi si geniali ar fi ei) pot depasi/rezolva problema insumontabila a calcului economic in regim de proprietate „publica” (cu forta), oricare ar fi domeniul pe care-l conduc (fie el si cel al furnizarii bunului denumit siguranta/aparare).

    Dintr-un anume punct de vedere, prefer oricand un socialist/etatist/colectivist autentic si manifest unuia camuflat!

    Si da, subscriu ideii, doar un inept intelectual (si cat de numerosi sunt!) poate sustine supletea celui care-l talhareste.

    • Păi cred că, într-adevăr, mai frică ar trebui să ne fie de un socialist care l-a asimilat bine pe un Rothbard sau Hoppe, decât vorba ta, de unul sincer. Mai concret spus, intențiile celui dintâi sunt mai greu dezavuabile.

      Ceea ce m-a mișcat ușor pe mine de am scris postul ăsta e că, în mod practic, pentru prima dată, falsa dreaptă din Ro se poziționează clar și curat împotriva statului minimal. Și e bine că au făcut-o, măcar și pentru toți admiratorii și simpatizanții arondați unor grupuri gen Valeriu Stoica.

      Pe de altă parte, e incalificabil cum se joacă, chiar și într-un manifest cu tentă generalistă, cu dozajul moral. Ei vorbesc de o criză morală, după cum ai văzut. Și, ca să vezi, soluția la imoralitatea actualei clase politice nu e explicată pe îndelete, ci e simplă..soluția sunt EI, dragă! Altfel spus, în fața unei moralități decadente a stângii din Ro, ne-am gândit că noi, cei în care nu se poate arunca cu piatra, cei de dreapta (centru/extremă nu importă) să vă sugerăm să ne votați.

      Sigur că despre discuții serioase, de tipul calculului economic în intervenționism sau stimulente nu are sens să ne facem iluzii. Dar din când în când, tapetul merită câte un exponat de care să ne amuzăm. 🙂

      • Aici oarecum suntem in dezacord, din experienta (care exeperienta e destul de lunga, ma „bat” cu socialistii, cu egalitaristii, cu liberalii, cu minarhistii, cu utilitaristii etc.) un „socialist care sa-l fi asimilat bine pe Rothbard” (ma rog, si pe Hoppe, Block, Kinsella, Hülsman etc.) e un oximoron. Pusi fata in fata cu logica implacabila a acestora, chiar si autointitulatii liberali si „economisti” (unul dintre cele mai bune exemple este cel al „amicului” Bogdan Tatavura de pe ECOL), au, de obicei, o reactie tipica: Rothbard e un aberant, nesanatos la cap, elucubrant etc.

        Ce sa mai vorbim despre „eminenti profesori de economie” (afirmatia nu-mi apartine, am preluat-o ca atare) care afirma cu o extrordinara lejeritate, voiosie, nonsalanta si convingere ca: „sistemul fiscal trebuie perfecţionat în continuare pentru a-i spori eficacitatea, echitatea şi capacitatea de a asigura un nivel rezonabil de venituri publice.”

        Ori acestea sunt, in opinia mea, din pacate, unele dintre cele mai evidente manifestari ale distructivismului socialismului (la nivel mental). Acesta este unul dintre motivele (evident subiective) pentru care am si incetat, practic, sa ma mai amuz, la vederea ineptiilor de genul asta (desi, uneori, umorul involuntar e … implacabil). Asta nu inseamna ca nu apreciez un text bine scris, de o ironie fina si perspicace, asa cum, de exemplu, sunt cele mai multe dintre cele scrise de tine. Pentru mine esti (alaturi de cativa altii), daca-mi permiti exprimarea, un real reconfortant mental.

        • Multam de aprecieri! Le intorc la randu-mi pt textele scrise de tine sub forma postarilor pe blogurile la care faci referire. Cred ca s-ar putea face o colectie, o antologie „Ionut” la cate comentarii sunt, multe din ele articole in toata regula si, foarte bune. Dar gata cu laudele c-o sa zica lumea ca ne-am inteles. 🙂

          Referitor la lupta ideologică, e din toate vremurile. Umorul, ironia sunt doar opțiuni. De multe ori, și eu mă vad aproape strangulat ideologic de socialiști și nu numai. După cum bine aminteai, chiar și de auto-intitulații liberali. Pe blog însă, parcă nu-ți vine să reiei la nesfârșit anumite teme/teze economice și să le explici pt fiecare inepție scoasă pe gură de aceștia. Sunt momente în care merg pe soluția Mises (orice om trebuie să înțeleagă rațional că socialismul e irațional 🙂 ), dar sunt momente în care constat și naivitatea lui Mises și, aleg cumva să mă raportez la ce stă în spatele ideilor economice (presupoziții filosofice, teologice etc.) iar aici studiul e mai vast, drumul mai anevoios. Spre exemplu, baieții de la karamazov.ro încearcă o deplasare în direcția asta a discuției.

          Ca să reduc ideea, esența este că s-ar putea ca explicațiile simple de logică economică să nu rezoneze în urechia unor oameni, să nu le primească, cel puțin la acest moment. De ce? Pentru simplul motiv că vin dintr-o tradiție de gândire pervertită. Tradiția lui „să se ia”, „să se dea”, „să se impună”, în care respectul pentru persoană și proprietate sunt noțiuni sterile. Iar asta nu-i discuție economică. M-am lungit:)

          • „Dar gata cu laudele c-o sa zica lumea ca ne-am inteles.”

            Pai, n-ar fi decat un bun exemplu de „cartel” (perfect legitim de altfel intr-o piata libera! (si, inca, internetul mai detine „insule”, e drept atacate din ce in ce mai mult, de libertate) 😀

            „Pe blog însă, parcă nu-ți vine să reiei la nesfârșit anumite teme/teze economice și să le explici pt fiecare inepție scoasă pe gură de aceștia.”

            Inteleg si sunt de acord. Asta e si motivul, de altfel, pentru care nu am un blog personal. Si asa ma simt deseori in postura popii obligat sa toace la nesfarsit in ciuda surzeniei publicului.

            „esența este că s-ar putea ca explicațiile simple de logică economică să nu rezoneze în urechia unor oameni, să nu le primească, cel puțin la acest moment.”

            In mod sigur nu rezoneaza si de aceea (chiar astazi am avut un schimb de replici cu Cristi Paun pe tema asta) cred ca, neabatut, trebuie sa ne intoarcem la etica si sa incadram, firesc, multidisciplinar economia. Sau, mai bine zis, la codul etic universal valabil si accesibil ratiunii umane (nu si acceptat din pacate).

            De altfel am observat ceva: „dezavantajul” meu intr-o discutie cu colectivistii/etatistii/socialistii (de toate culorile si orientarile) este dat de faptul ca ei insisi, intre ei, nu s-au inteles cu privire la ce este statul si cat de mare/mic ar trebui sa fie el (ma rog, problema e oricum insurmontabila), dar, instantaneu, fac front comun impotriva libertarianismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *