Reinterpretarea diferenței între ceea ce se spune si ceea ce este adevărat

Consiliera primului minstru al României, Andreea Vass, a scris recent un editorial pentru cotidianul Wall-Street. Dincolo de aprecierile făcute de doamna consilier care pentru unii pot avea miză politică, pentru un economist ele sunt numai bune de interpretat. Mă înteresează din articolul doamnei consilier 3 chestiuni. Am să le enumăr pe fiecare în parte și am să încerc să arăt proporția de adevăr și provocare din fiecare.

1. Andreea Vass: „Singura sansa a guvernului in acest context este sa fim reformisti radicali. Nu mai merge cu jumatati de masura”.

Părerea mea: În măsura în care reformismul radical la care doamna consilier face apel, se referă la reducerea salariilor bugetarilor și creșterea nivelului de impozitare (un exemplu este TVA-ul) trebuie spus că aceste decizii nu vor umple cu virtuți niciun guvern al lumii. Reforma radicală produce virtuți doar în momentele în care guvernul reformator acceptă ideea de auto-dizolvare parțială sau chiar totală în unele sfere. Altfel spus, reforma radicală înseamnă diminuarea cheltuielilor statului prin reducerea sau abolirea unor instituții inutile (spre exemplu Ministerul Apărării, Ministerul Educației, Ministerul Turismului ș.a.). Toate aceste servicii care by default sunt un atribut al omnipotenței statului, își vor găsi consumatori și pe o piață privată. Securitatea, educația, turismul sunt bunuri ca oricare alt bun, și a căror distribuție poate fi profitabilă doar atunci când sunt furnizate de un antreprenor (acesta fiind unicul în stare să determine cererea pentru ele, și mai departe cât anume să producă). Criza cu care „se luptă din greu” statele lumii este o criză a lor, a statelor, iar rezolvarea nu implică o expropriere și mai mare de la contribuabili. Ieșirea din criză presupune abolirea imensului coș cu inutilități din mâna statului (adevăr: 1%, provocare 99%).

2. Andreea Vass: „Se vorbeste destul de mult despre fiscalitate, dar de prea putine ori cu specialistii. Concepte precum competitivitate, spirit antreprenorial sau munca absenteaza grav in dezbaterea publica(…)Premierul letonian Dombrovski, care a luat cele mai dure masuri de austeritate din intreaga Europa (salarii bugetare diminuate cu pana la 28%, disponibilizari masive de personal bugetar – 20%, cresterea impozitului pe venit de la 16% la 23%, cresterea TVA de la 18% la 23% etc.), a condus coalitia de centru-dreapta spre victorie in alegerile de luna trecuta, sub semnul responsabilitatii si al curajului, chiar in conditiile crizei economice severe.”

Părerea mea: În principiu, fiscalitatea este precum tâlhăria. Sigur, spus mai plastic așa. Dar cam asta reprezintă (vezi Hoppe). Specialiștii în fiscalitate sunt precum specialiștii în tâlhărie. Fiscalitatea, ca ansamblu de politici menite să aducă venituri la bugetul statului, este evident o problemă etatică, de birocrație-management birocratic, și mai puțin de economie (vezi tot Hoppe, modalitățile de dobândire a proprietății în societate). Competitivitatea, spiritul antreprenorial sau munca absentează grav din dezbaterea publică tocmai din cauza motivelor enumerate de mai jos de doamna consilier. Aceasta laudă (din câte se înțelege) curajul premierului letonian Dombrovski care a luat cele mai dure măsuri de austeritate din întreaga Europă. Competitivitatea, spiritul antreprenorial și munca sunt fenomene care produc bunăstare în condiții de absență a tâlhăriei, or atenția în dezbaterile publice actuale este centrată pe cum să creștem veniturile statului (invocându-se aici desigur, eronata deducție potrivit căreia mai mulți bani la stat înseamnă fără îndoială mai mulți bani la oameni). Deci fenomenele amintite de d-na Vass absentează din dezbatere, pentru că dezbaterea actuală (din care și dânsa face parte) este cotropită de mesaje etatiste, birocratice și de insurmontabila dorință a statului de a ieși odată din criză. Creșterea fiscalității nu produce bunăstare, dar va mai lua ceva timp până când mințile la care d-na Vass face referire la început de articol, vor pricepe.(adevăr -, provocare 100%)

3. Andreea Vass:   „Filosofia fiscala a dreptei consta in manifestarea compasiunii mai intai pentru cei care muncesc si produc, pentru cei cu adevarat nevoiasi, si abia apoi pentru asistenta sociala largita. Pana acum, guvernele anterioare au creat o natiune in care trei patrimi din cetateni sunt asistati social intr-o forma sau alta, o natiune in care unii erau privilegiati sub o forma sau alta. Fie prin stimulente aberante, fie prin pensii speciale nejustificate, care nu erau acordate pe principiul sanatos al contributivitatii”

Părerea mea: Zău așa dacă nu îmi vine să râd. Păi mai devreme ne lăudam cu premierul letonian, și acum venim și spunem că filosofia dreptei presupune „compasiune pentru cei care muncesc și produc, pentru cei cu adevărat nevoiași”? Iertați-mă, dar această teză trădează o formă de compasiune personală a doamnei consilier, tangentă mai degrabă cu stânga, iar nu cu dreapta la care face referire. O societate în care fiscalitatea crește afectează mai tare săracii. Cu alte cuvinte, cei săraci devin mai săraci. Așadar,  despre ce filosofie vorbim? Apoi, problema asistatului contribuabil va persista câtă vreme acesta va rămâne contribuabil. Statul asistențial din sfera educației și a sănătății va produce pentru următoarele decenii, generații întregi de asistați incompatibili cu cerințele pieței și pe deasupra și mai bolnavi. Adică, copiii noștri. Principiul contributivității nu este un principiu sănătos, mai întâi pentru că el este arbitrar (contribuția este stabilită arbitrar, iar plățile înapoi către cei care au contribuit nu este sigur de unde vin; pe termen lung asta implică un haos calculațional) și mai apoi, pentru că nu este voluntar. A nu se pierde din vedere că principiul contributivității nu implică vreun așa zis spirit antreprenorial al statului. Banii colectați pentru pensii sunt păstrați în nu se știe ce locuri de către stat, singura garanție fiind „promisiunea” statului că îi primești înapoi peste o anumită perioadă de timp. Astfel, din  imposibilitatea profitabilității administrării fondurilor în regim public (o problemă fundamentală a redistribuției) rezultă și iminența unei dispariții subite a fondurilor colectate (inclusiv cele rezervate pentru pensii). Cu alte cuvinte, dacă interes pentru profit nu este, atunci furtul sau deturnarea banilor către alte direcții este doar o problemă de timp. (adevăr – , provocare 100%)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *