„Privatizare fără discuții” à la Oprescu

Sorin Oprescu:

RATB-ul va fi transformat în societate comercială, în momentul ăla vor avea acces și privații, majoritar va rămâne Primăria Generală, ca să nu avem discuții.

Astfel de momente, când apare câte un aparent-reformist prin vreo instituție publică, sunt extrem de sugestive din perspectiva teoriei economice. Când spui „să nu avem discuții”, asta ne duce cu gândul la o singură chestiune, mai plauzibilă:  ipoteza grupurilor de interese. Adică discuțiile nu vor exista dacă primarul răspunde afirmativ intereselor de la nivelul firmei de stat. Cum RATB este un monopolist și consumator de capital expropriat prin taxare de la public, devine facil de înțeles de ce grupurile de interese se adresează direct sursei, atunci când sunt puse în pericol. În acest caz, probabil că intenția lor a fost de a-și păstra în continuare o parte din avantajele preferențiale obținute prin taxare.

Întreprinderea de stat, prin faptul de a fi finanțată printr-o metodă diferită de cele consacrate în mod natural pe piață (satisfacerea unei nevoi), respectiv din capital expropriat de către stat de la contribuabili, posedă câteva dezavantaje iremediabile. Unul ar fi că nu există perspectiva rentabilizării activității din acea întreprindere, deoarece calculul profit-pierdere se poate realiza doar în condițiile existenței proprietății private pe mijloacele de producție. Profitul se obține numai prin consumatori satisfăcuți. Pierderea se obține printr-o neglijență față de nevoile consumatorului. Elementar.

Un alt dezavantaj decurge din modul în care angajații și directorii sunt stimulați să-și desfășoare activitatea. La RATB, cum este și cazul multor altor regii sau întreprinderi de stat, ținta celor două categorii este (doar) să aloce un buget pe care îl primesc anual, în plus fiind și veniturile din vânzări. Stimulentele de a fi mai productivi nu cresc pentru că ei satisfac anumite nevoi, cum se întâmplă în cazul unei firme private. Oare ce nevoie poți spune că are un om căruia îi furi un măr, tocmai cumpărat din piață? Păi este clar că mărul, nu? Când impui un monopol prin agresiune instituționalizată, adică elimini posibilitatea consumatorilor de a alege în funcție de adevăratele lor nevoi, elimini în mod practic posibilitatea ca aceștia să-și satisfacă efectiv nevoile. Stimulentul în cazul unei întreprinderi de stat este să-și mențină măcar aceleași, dacă nu, să pledeze chiar pentru o sporire a subvențiilor. Iată și dovada empirică:

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr.338/17.12.2010, municipalitatea a susținut încă o dată activitatea de utilitate publică desfășurată de regie și demersurile făcute de aceasta pentru asigurarea continuității activității, prin suplimentarea surselor financiare alocate regiei pentru anul 2010 cu 24.000 mii lei.

Și iată de ce acum, explicația sau ipoteza cu grupurile de interese este cea mai plauzibilă. Foarte simplu. Dependența de capitalul expropriat de stat prin taxare, îi întărește capacitatea întreprinderii de stat de a se opune oricând există intenția de a o supune forțelor pieței libere. Altfel spus, cu cât rezistă mai mult un monopol public și este alimentat prin subvenții, cu atât cei care sunt implicați în activitatea sa devin mai rezistenți în fața unei posibile liberalizări/privatizări.

Ceea ce dorește primarul Bucureștiului să facă nu este nicidecum o privatizare, așa cum s-a tot expus prin presă. Mi-e lehamite deja de modul în care am ajuns să înțelegem conceptul de privatizare. Există un singur sens al acestui cuvânt: proprietate privată exclusivă pe mijloacele de producție.

Alte articole utile pe aceeași temă:

Demitizarea monopolurilor de stat Metrorex şi RATB. Calea cea mai simplă: privatizarea!

Recenzie: Teoria austriacă postmisesiană a monopolului: Murray Newton Rothbard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *