Legitimitatea statului, o discuție incomodă

Două articole excelente despre taxare:

Cristian Păun: Cutia de viteze în…cinci taxe

și o replică aș zice eu rothbardiană la articolul lui Cristi, scrisă de Tudor Smirna: Pentru o mie de prețuri și nici o taxă

Orice discuție despre taxare cred că trebuie să împrumute măcar (dacă nu chiar să arate la fel) din ideile vehiculate în articolele de mai sus. Însă mai important ca orice, înainte de o discuție pe taxare, trebuie pusă în discuție legitimitatea entității care taxează. Prea multe discuții și între persoane de vârste diferite din medii diferite de activitate se poartă plecând de la acceptarea tacită a „drepturilor” statului de a taxa. Or, ar trebui să ne fie destul de clar că nu am stabilit nicicând aceste drepturi. Ca atare, nu știu să existe vreun consens între toți indivizii cu privire la acceptarea drepturilor statului de a taxa populația, motiv pentru care livrarea unei astfel de idei este cel puțin suspectă, și de-a dreptul revoltătoare atunci când este băgată sub preș. Atunci când și tu și eu, vorbind despre criza molohului bruxellez sau despre prețurile în creștere la energie electrică, nu mai găsim de cuviință să ridicăm întrebări despre oportunitatea existenței taxării, reglementării prețurilor la resurse monopolizate și de ce nu, a statului. Doctrina politically correctness-ului, așa cum s-ar putea numi această acceptare tacită, a pătruns în mai toate straturile societății. Părinți, rude, amici, prieteni..pe toți îi/ne leagă un puternic sentiment de apartenență la social, în cea mai extinsă rețea de socializare inventată vreodată în istoria omenirii: statul. În această rețea, spre deosebire de altele, ai cont gata făcut de la naștere, iar posibilitatea de a ți-l șterge este inexistentă. „Rețeaua” este făcută cu cap desigur, pentru a nu permite evadarea din ea, această situație putând crea stimulente pentru alte persoane de proceda similar, și de a o pune în pericol. Educația publică, impregnată de mesaje ce ridică în slăvi „rețeaua” și promovează o falsă cultură civică, are rolul de a..educa desigur, publicul, astfel încât să scadă rata evadărilor, și mai mult, să fie redusă la zero, printr-o antamare în gândirea fiecărui individ a necesității existenței „rețelei”. Astfel, odată ajuns la majorat, sunt slabe șanse (în afara unui contact cu literatura economică de bună calitate) să-ți pui în vreun fel problema „drepturilor” statului. Cel mult, îți pui probleme de „reformare” a statului, așa cum fac mai toți analiștii și pseudo-specialiștii sindicaliști astăzi. Cu alte cuvinte, tot ce poți să faci este să-ți pui problema reformării jafului instituționalizat. Știu că sună scandalos, dar concret, asta e tot ce poți să faci. Statul rămâne însă în continuare un agresor care dobândește proprietate pe căi ilegitime.

Un stat pe modelul elaborat de Cristi Păun cred că e fezabil într-o societate cu îngeri. Ca arhitect instituțional, trebuie să fii capabil de multe virtuți pentru a nu răspunde stimulentelor care apar atunci când cresc veniturile statului, și de asemeni ai nevoie de virtuți să accepți pașnic o reducere a acestora. Să nu uităm că structura de stat ține cu ea o formidabilă caracatiță cu interese specifice, nu doar din zona publică, ci și din zona privată. Sentimentul meu este că mai toți cei care se vor simți amenințați de noua reformă a statului (printr-o scădere sau consolidare a taxării) vor pleda din acel moment împotriva reformei, vor acționa cu alte cuvinte spre ineficiența reformării. Și cred că atunci vom fi surprinși să vedem cât de publice sunt unele companii private. De asemeni, atunci va trebui să le explicăm că au parazitat și nu au dezvoltat, că au risipit și nu au înmulțit, că au sărăcit multe grupuri de oameni săraci și i-au îmbogățit pe cei ce erau deja bogați. Și poate că vor înțelege, dar cu toate acestea, va fi greu să le arătăm doar cu teoria economică că alta e calea. Cei mai mulți dintre ei vor considera întrutotul legitim ce au făcut (parlamentari, birocrați guvernamentali, companii private conectate la fondurile din redistribuție, fie ea românească, dar mai nou europeană) și repet, se vor împotrivi cu toate puterile.

Un interviu bun despre taxare tradus de Alexandru Pătruți puteți citi aici: Interviu cu Hans-Hermann Hoppe despre taxare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *