În apărarea consumului fast-food

Cei de la Gândul au „rupt gura târgului” astăzi cu un articol despre câți bani cheltuie românii pe fast-food. Concluzia: 2 miliarde de euro anual. M-am prăpădit de râs când am văzut că a a fost preluat și de alte ziare. Adică, „uite domle’ ce treaba au făcut aștia, au calculat domle’, e un articol bine documentat”. Foarte adevărat! Sunt perfect de acord. Este un articol foarte bine documentat, că doar nu sunt cifre scoase din burtă. Dar atât.

Nu mă interesează însă ideea articolului în sine, deși din experiența mea umilă de ziarist, aș putea spune că pare doar o ambiție redacțională (probabil a șefului, adjuncților sau șefilor de departament) copilărească de a te da încifrat, pentru că, de ce să nu recunoaștem, cititorul la ce face ochii cât cepele? La cifre, desigur. Adică este probabil să fi funcționat atitudinea „Băi, ia hai mă să vedem cât se cheltuie pe șaorme, apoi îi întrebăm p’ăștia din piață sau ceva (cum ar zice reclama), și facem și noi o medie sau ceva, după care dăm un titlu șmecher sau ceva, și ne-am scos. Hai la treaba, veniți cu cifrele..sau ceva!”. Poate că îi judec prea dur, însă repet, treaba expusă se întâmplă. Nu îi acuz pe cei care au scris sau au contribuit la scrierea articolului, că așa au gândit, doar spun că se poate întâmpla și așa.

Aș vrea să mă refer doar la calitățile lui efective. Din punct de vedere economic, textul nu are calități. Adică, nu-ți spune de ce anume au cheltuit românii atâția bani pe fast-food. Deci aprecieri analitice nu face.  Articolul are o ironie fină, în sensul că autorul descoperă că românii totuși (și aici apare problema) cheltuie mai mult pe fast-food decât pe sport. Asta fiind ceva rău. De ce nu e rău?

Poate că au cheltuit românii 2 miliarde de euro pe fast-food, însă este eronat să scurt-circuităm circulația banilor în economie. 2 mld. euro mai mult pentru proprietarii de fast-food, înseamnă mai multe locuri de muncă, salarii mai bine plătite pentru cei care lucrează în industria de profil, deci mai mult capital disponibil pentru aceștia, deci perspective de consum mai mari pentru orice alte bunuri sau servicii, inclusiv mersul la sala de fitness. Satisfacerea cererii pentru un bun sau serviciu are și efecte care nu se văd, sau de cele mai multe ori oamenii nu le văd. Nu se rezumă totul la românul care dă bani pe șaorma și vânzătorul de șaorma. Problema trebuie privită în ansamblu aici.

O altă abordare a problemei

Articolul se bazează pe judecăți la nivel de grup. Cu alte cuvinte, grupul celor care consumă fast-food și grupul celor care cumpără abonamente la sălile de sport. Concluziile pe care articolul le trage nu pot fi făcute decât la nivelul unui grup, respectiv grupul celor care consumă fast-food, a consumat anul trecut de 2 mld. de euro și grupul celor care tot anul trecut au plătit 270-300 milioane de euro pe abonamente la fitness. Legătura dintre cele două grupuri însă nu există, și nici nu poate fi realizată, pentru că asta ar însemna să privim problema din perspectiva fiecărui individ implicat în studiu, lucru imposibil. Adică individul român, inclus în statistica realizată, a consumat și șaorma, dar a mers și la sală, păstrând aceeași pondere precum în cazul grupului din care face parte? Cu alte cuvinte, putem oare spune numaidecât că:

dintr-un grup de șaormari care a consumat șaorma de 2 miliarde de euro

+

dintr-un grup de amatori de sport care a consumat sport de 300 de milioane de euro

= la nivel individual, paritatea șaorma-sport este de 6:1? sau un individ dă de șase ori mai mulți bani pe șaorma decât pe sport? Fals! Nu putem pentru că nu este clară legătura dintre cei care consumă șaorma și cei care fac sport (legătura nu poate fi stabilită, decât cu un efort imens, de neconceput). Dacă legătura nu se poate stabili atunci e aberant să considerăm că deopotrivă cei care consumă șaorma fac sport, și invers, cei care fac sport consumă șaorma. Așadar care este probabilitatea ca cei care consumă șaorma să meargă și la sală? Sau care este probabilitatea ca cei care merg la sală să consume șaorma? În timp ce am putea spune că prima e mai mare, iar a doua mai mică, imposibilitatea de a cunoaște această informație esențială rămâne în continuare o realitate. Nu știm asta. Astfel, întreg demersul de a trage concluzii devine discreționar.

Presupunând însă că aceste comparații ar fi fost făcute îngrijit (adică în calculul numărului de indivizi care fac sport să nu fie incluși doar cei care au abonamente la fitness ci o încercare de acoperire a tuturor formelor de sport + a ține seama și de alte „pericole” culinare in-house, nu numai de fast-food) tot este irelevantă concluzia trasă de articol din mai multe motive:

1. pentru că nu știm cât la sută din cei care, spre exemplu, joacă tenis manâncă și șaorma, cât la sută din cei care joacă baschet mănâncă șaorma, cât la sută din cei care joacă fotbal mănâncă șaorma, și așa mai departe cu orice categorie de sporturi

2. nu știm dacă consumul este sistematic sau ocazional; adică este în regulă, stabilim până la urmă arbitrar că toți aceștia consumă șaorma. Bun. La cât timp? Cu ce frecvență?

3. nu știm clar ce ne face mai fericiți: consumul mai mare de șaorma sau de fitness, sau alte combinații de sporturi.

4. nu știm câți dintre cei care merg la sala de fitness sunt cu adevărat preocupați de slăbit sau mai degrabă de agățat? Deci cum aflăm?

5. nu știm ce cantitate de efort este necesară pentru a scăpa de kilogramele „achiziționate” din fast-food-uri. Această cantitate este diferită de la om la om. Adică s-ar putea să existe oameni pentru care 1 kilogram acumulat de pe urma consumului de șaorme timp de 7 zile la rând, să se traducă într-o cantitate de efort necesară de tot o săptămână. Îi punem și pe aceștia la socoteală, sau nu?

Dacă nu ținem seama de incertitudinile evidente de mai sus riscăm să ajungem să comparăm așa zisele stricăciuni provocate de consumul de șaorma cu așa zisele beneficii de pe urma fitness-ului. Ceea ce este foarte amuzant.

Și acum, că tot am ajuns la final, aș pune întrebarea: care este (la modul absolut) raportul optim de șaorma vs. sport/persoană? Cine îl știe? Pentru că, dacă nu putem răspunde la această întrebare atunci înseamnă că nu o să ne împiedice nimic pe viitor să comparăm poate chiar și:

consumul de carne de porc vs. consumul de ceaiuri naturiste (spre ex. sunătoare)

consumul de gogoși vs. consumul de vitamina C

consumul de legume proaspete vs. consumul de legume congelate

consumul de ciocolată vs. consumul de ciocolată pentru diabetici

consumul de slănină de porc vs. consumul de salata rucola

consumul de cafea cu zahăr brun vs. consumul de cafea cu îndulcitor

consumul de pui crescuți natural vs. consumul de pui îngrășați artificial care nu au văzut lumina zilei

și multe altele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *