Imposibilitatea socialismului sub condei de istoric și minte de economist. Neagu Djuvara povestește pentru cei tineri

Există mulți economiști care explică sau pun decăderea socialismului pe seama unor imposibilități de ordin economic. Îmi place să amintesc tot timpul că, din punctul meu de vedere, cel mai coerent o fac economiștii școlii austriece. Ludwig von Mises demonstrează pas cu pas prin 1920, de ce în regim de proprietate publică nu se poate dezvolta calculul economic, acela care permite evaluarea și mai apoi selectarea investițiilor profitabile de cele mai puțin profitabile sau chiar generatoare de pierderi. Nu doar economiști am citit și auzit, care împărtășesc această idee, deja un fapt. O surpriză plăcută am avut și din partea unor istorici, de marcă s-ar putea spune, istorici pentru care from time to time a emite judecăți de valoare în alcătuirea istoriei de orice tip e o necesitate. A spune lucrurilor pe nume și a nu face doar istorie „obiectivă”, pentru că generațiile viitoare au nevoie de criterii, de judecăți concurente între istorici, nu de relevarea seacă a unor fapte. Surpriza este Neagu Djuvara și o citez toată mai jos:

       URSS s-a prăbușit din interior, din cauza imposibilității comunismului de a construi o economie viabilă..Perioada care începe cu ocupația sovietică a răsturnat toate valorile societății românești. Mare parte din elita noastră intelectuală și politică a fost fie suprimată în închisori sau la canalul Dunăre-Marea Neagră, fie obligată să se exileze. S-a instaurat o teroare pe care cei ce n-au trăit-o nu sunt în stare să și-o închipuie. Lumea gândea un lucru, dar spunea altceva. A existat un fel de schizofrenie, ca să ne exprimăm în termeni psihiatrici, iar aceasta a durat vreme de patruzeci și cinci de ani. Regimul, desigur, a avut realizările lui: a redus considerabil analfabetismul; dar când pui învățământul în slujba exclusivă a unei ideologii străine și mincinoase și suprimi cu sălbatică brutalitate orice libertate de gândire, nu anulezi oare tot câștigul analfabetizării?

S-a întins rețeaua șoselelor asfaltate (de calitate submediocră), s-au dublat liniile de cale ferată, mai cu seamă s-au construit multe uzine, accelerând forțat industrializarea țării. ceea ce a dus în mod fatal la o urbanizare precipitată și de calitatea cea mai proastă. Într-un cuvânt, totul s-a făcut prost. Afirmația că realizările din această perioadă n-ar fi fost posibile fără regimul comunist e ridicolă. De pildă, pentru reconstrucția Europei de Vest după cumplitele distrugeri ale războiului, americanii au promovat faimosul „Plan Marshall” (după numele generalului, fost șef de stat-major, apoi secretar de stat – adică ministru de externe). Acest plan de ajutorare economică, eșalonat pe mai mulți ani, a permis revenirea la normalitate a jumătății apusese a Europei. Când unele state din zona comunistă, de pildă Cehoslovacia, au vrut și ele să beneficieze de acest program, Uniunea Sovietică s-a opus categoric. Închipuiți-vă ce ar fi devenit țara noastră dacă ar fi putut profita și ea de această mană cerească! În schimb, sovieticii ne-au stors cât au putut cu celebrele lor SOVROM-uri și ne-au silit să avem o economice de tip sovietic, cu o industrie nesănătoasă.

Culmea aberațiilor economice a fost atinsă sub Ceaușescu, succesorul lui Gheorgiu-Dej la conducerea partidului și a țării. La început mai puțin brutal decât predecesorul său – căci în vremea lui Gheorghiu-Dej a avut loc distrugerea sistematică, conform tezelor lui Lenin, a tuturor păturilor sociale mai răsărite, nu numai la nivelul straturilor sociale mai înalte ci și la sate, morți cu miile, cu zecile de mii, în închisori, la canalul Dunăre-Marea Neagră, în deportări etc., cu vremea însă, Ceaușescu și-a pierdut orice simț al măsurii. Incult, dar șiret și ambițios, a avut o reală dibăcie politică, nu numai pe plan intern spre a-și consolida puterea dictatorială, ci și pe plan extern pentru a da unor mari oameni politici din Occident, ca generalul de Gaulle sau președintele Nixon, impresia că el încerca să desprindă România de cleștele sovietic. În aceste încercări n-a mers însă niciodată atât de departe încât să-i îngrijoreze pe stăpânii Kremlinului. Ba probabil că, având asentimentul lor, România a fost veriga din lanțul de state satelite ale Uniunii Sovietice care păstra legătura cu țări devenite inamice, ca Israelul, Albania sau China. În același timp, la adăpostul reputației de pretinsă independență, Ceaușescu lăsa serviciile sale „speciale” să dea în Occident lovituri spectaculoase care, vădit, nu puteau folosi decât serviciilor secrete ale URSS. Ceaușescu a fost însoțit și încurajat de oportuniști nepregătiți și fără de scrupule, care i-au inspirat planuri de dezvoltare cu totul absurde – de pildă, hotărârea creării unor uriașe oțelării într-o țară lipsită de cele două materii prime necesare, fier și cărbune, precum și de insuficientă energie, iar aceasta tocmai în conjunctura în care cererea de oțel pe piața mondială era în descreștere din cauza unei adevărate revoluții tehnologice. Și, pe lângă o seamă de alte erori majore în planificarea economică, a început lucrări faraonice în Capitala țării, după modelul altor demenți ai lumii comuniste, ca Mao Tse Dun sau Kim Ir Sen. Câte școli, spitale, șosele s-ar fi putut clădi cu miliardele cheltuite pentru dărâmarea (cu o nemaipomenită lipsă de omenie)  a unui întreg cartier al Bucureștilor și ridicarea acelei monstruoase clădiri numite „Casa Poporului”, precum și a acelui bulevard luxos, mai lung și mai larg decât Champs-Elysees de la Paris! Propaganda comunistă a făcut caz de toate aceste „realizări”, însă o creștere economică sănătoasă, cum a fost cea din anii interbelici, ne-ar fi adus azi mai departe.

În ochii mei însă, aceste erori majore în opțiunile economice, care sunt la originea crizei dramatice prin care trecem acum, nu sunt moștenirea cea mai tragică a regimului comunist. Moștenirea cea mai tragică constă în faptul că acea jumătate de secol ne-a stricat sufletul.

Un regim în care minciuna a fost ridicată la rangul de metodă de guvernare, în care teroarea a dezvoltat lașitatea la cei mai mulți și eroismul imprudent la câțiva, în care delațiunea a fost considerată virtute, în care furtul, nu numai din bunul statului dar și din cel al vecinului, a sfârșit prin a părea legitim din cauza privațiunilor permanente și a exemplului de înșelăciune venit de sus, un asemenea regim nu putea să nu lase urme profunde în mentalități și comportamente. Ele sunt astăzi piedica majoră în integrarea noastră într-o lume nouă. Răul mi se pare atât de adânc și de generalizat încât nu știu dacă generația celor care acum sunt tineri îl va mai putea stârpi. Moralitatea batjocorită se repară mai greu decât uzinele învechite. (Neagu Djuvara O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, ediția a VII-a, editura Humanitas, București, 2008, p.255-258 )

Iar moralitatea batjocorită de care vorbea istoricul, se poate regăsi la foarte mulți români (mai în vârstă, dar și mai tineri) în multe nostalgii. S-ar putea face o listă neagră a nostalgiilor comuniste (începând cu „n-aveai grija zilei de mâine” și terminând cu banalități, „azi n-aveam metrou”) ce sunt recurente în fiece discuție mai mult sau mai puțin economică. Evident că fiecare e liber să gândească cu mintea lui și să analizeze. Nu sunt admise însă scuze pentru cei care, deși regimul socialist a dispărut acum 22 de ani, sunt încă blocați în aceeași viziune, accesul liber la alte teorii economice și la istorii nefalsificate fiind astăzi, garantat.

One thought on “Imposibilitatea socialismului sub condei de istoric și minte de economist. Neagu Djuvara povestește pentru cei tineri

  1. Într’o zi a venit o comisie şi ne-a prospectat şi pe noi, cei de la muncă silnică. Ne-au pus să alergăm pe culoar, în pielea goală. Ei stăteau pe scaune şi ne priveau, unul ne apuca de fese. Nu au putut însă recruta nimic, pentru că nici unul dintre noi nu mai avea fese. Eram pur şi simplu piele şi os, nişte ară­tări galbene şi bolnave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *