Crezi în șomaj? Cred în șomaj! Te-ai lepădat de salariul minim? M-am lepădat de salariul minim!

Victoria Stoiciu vs. Florin Cîțu

„O majorare a salariului minim – afirmă domnul Cîţu şi teoria sa – duce la şomaj pe termen scurt, în special în rândul tinerilor necalificaţi, iar pe termen lung – la reducerea ofertei de forţă de muncă pe termen lung..Ca fapt divers, trebuie menţionat că economiştii sunt departe de a fi ajuns la un consens pe acest subiect: la urma urmei, economia e o ştiinţă socială, care nu poate livra adevăruri absolute, precum fizica, decât cu o singură condiţie: ca oamenii să se transforme în maşini.”

Aviz deci pentru toți studenții economiști, vă pierdeți timpul, totul e relativ, cu excepția datelor empirice, alea care ne convin nouă să le prezentăm. Dar stai, excepția infirmă practic concepția relativă despre adevăr. Deci există totuși ceva nerelativ (cu caracter de postulat), în accepțiunea d-nei Stoiciu: datele empirice. Ups, contradicție! O problemă de logică elementară. Nefiind însă dovezi empirice pentru știința logicii (sîc!), probabil d-na Stoiciu o fi sărit-o.

Dacă economia e o știință socială care nu poate livra adevăruri absolute, ce pot să zic e că, în sine, această afirmație (sper că) e făcută cu pretenția de adevăr absolut, altfel o relativizare a ei ar face discuția imposibilă. Deci caracterul afirmației nu este nicidecum unul logic, ci metafizic; nici posibilitatea adevărului nu e o chestiune de logică, ci e o problemă de credință (Hristos), sau metafizică ca să rămânem prieteni (și) cu ateii și agnosticii. Iată ce zice Serafim Rose (Nihilismul: Rădăcina revoluției în epoca modernă):

Primele principii ale științei moderne, ca și al oricărui sistem de cunoaștere, sunt ele însele imuabile și absolute. Dacă ele nu ar exista nu ar fi deloc cunoaștere, nici chiar cunoașterea cea mai „gândită”, pentru că nu
ar fi nici un criteriu prin care să clasifice ceva ca și cunoaștere sau adevăr. Această axiomă are un corolar: absolutul nu poate fi dobândit cu ajutorul relativului. Cu alte cuvinte, primele principii ale oricărui sistem de cunoaștere nu pot fi atinse prin mijloacele acelei cunoașteri înseși, ci trebuie oferite în prealabil; ele reprezintă obiectul credinței, iar nu al demonstrației științifice.

Altfel, păstrând linia de gândire a d-nei Stoiciu, dacă aș fi cârcotaș, aș întreba-o dacă are dovezi empirice în sprijinul afirmației că „economia e o știință socială care nu poate livra adevăruri absolute”. Dar având în vedere că este trecută la categoria „fapt divers” ne putem aștepta la orice. Inclusiv a ni se cere dovezi empirice pentru confirmarea teoriei cum că o creștere a cererii determină creșterea prețului. Asta îmi amintește de un moment foarte amuzant în care povestind câte ceva despre teoria lebedei negre (după Taleb), am fost întrebat dacă există dovezi/teste/statistici care să confirme existența acestei lebede negre. Nu vă spun că râsul (înăbușit, desigur) din acel moment a avut un efect halucinogen la câteva ore după. Respectiva persoană este profesor universitar și predă economie.

Ca o concluzie așa, ce probleme economice să discutăm noi, când nu trecem de disputa epistemologică, când nu definim similar categoriile de cunoaștere? Este ca un dialog al surzilor, dar vedeți, întotdeauna are în substrat o problemă de bun simț: cea a adevărului posibil.

2 thoughts on “Crezi în șomaj? Cred în șomaj! Te-ai lepădat de salariul minim? M-am lepădat de salariul minim!

  1. ECONOMÍST, -Ă, economiști, -ste, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu studierea și analiza proceselor și fenomenelor economice; specialist în științele economice. 2. Adept al economismului. – Din fr. économiste, (2) din rus. ekonomist.

    „specialist în științele economice”
    Conform dex-ului nici un keynesianist nu poate fi economist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *