„Bogota Change” sau cum se face o campanie electorală pentru creduli

Bogota Change este un film care merită văzut, însă am câteva rezerve referitoare la modul în care regizorul danez Andreas Dalsgaard reușește să surprindă problemele reale cu care se confruntă capitala Columbiei.

Pe scurt, filmul prezintă povestea de succes a primarului Antanas Mockus (rector al Universității din Columbia) care preia conducerea orașului în urma unor alegeri palpitante în care contracandidat este popularul Enrique Penalosa (Partidul Liberal). Mockus candidează ca independent și câștigă (zic eu) pe fondul capitalului de imagine acumulat când la o anumită conferință își dă pantalonii jos, se întoarce la public și își arată dosul.

Dalsgaard îl pune pe Mockus într-un tablou al inocenței și persuasiunii. Odată ce acesta ajunge primar, începe o campanie de educare a cetățenilor. Ineditul constă în metodele pe care Mockus le utilizează. De la cartonașe roșii în traficul rutier pentru cei care nu respectă regulile de circulație, până la strângerea gunoaielor de pe stradă și mitinguri în care se rostesc sloganuri „etico-eco-morale” Mockus nu ratează nicio ocazie de a arăta celor care l-au ales că, Bogota trebuie să se schimbe, că schimbarea nu poate veni decât de la cetățeni, că democrația și lumea civilizată trebuie să „intre” (eventual cu forța) și în Bogota, etc., etc.. Spre finalul filmului sunt aruncate câteva statistici care arată cum lucrurile au evoluat în bine pe timpul mandatului universitarului bogotan.

De ce cred că filmul ratează (să expună măcar) probleme esențiale?

În primul rând pentru că piesa centrală a filmului este modelul politic, personajul politic sau schimbarea prin politic. Filmul aduce în prim-plan o Bogotă canceroasă în care factorul principal de risc este sărăcia. Soluții economice (minimaliste măcar) la această sărăcie, filmul nu prezintă. S-ar putea invoca ideea că poate regizorul nici nu și-a dorit așa ceva. Și într-adevăr. Poate fi așa. Însă cred că e riscant pentru public să prezinți o problemă economică la care soluția este (doar una) politică. Ca să nu mai vorbim că, aparenta soluție ce ne este prezentată e de-a dreptul hilară ținând seama de metodele lui Mockus. Pentru un public care nu vrea mult de la un film, el poate stârni râsul (cel mult). Ceea ce a și reușit. Lumea a râs văzând metoda, și a plecat ratând problema fundamentală a filmului: de ce e Bogota săracă?  Nu se spune. Ca o informație marginală așa, întotdeauna problema economică este agravată de soluția politică. Politicul nu poate avea soluții la probleme pe care, prin natura lui (ca și construct) nici măcar nu le poate conceptualiza. Politicul agravează, nu soluționează. Avem o tradiție întreagă de economiști care au studiat și demonstrat această teză.  A-i ignora e pur și simplu distructiv, pe termen lung.

Pe de altă parte, filmul rezumă problema corupției din Bogota, care ia o cu totul altă față în mandatul lui Mockus. Adică, reduce nivelul corupției din administrația publică. Vedeți, asta sună foarte bine, dar revenind la aspectul economic, e bine de știut că redistribuția (adică modalitatea prin care statele alocă veniturile expropriate agresiv de la public) întotdeauna va plasa în jurul supapei de unde țâșnește „cașcavalul”, pe cele mai lichele dintre lichele. Corupția, contrabanda, traficul (de diverse) sunt probleme create prin reglementare. Nu cred că trebuie să mai insistăm aici. E scurt și simplu, dereglementarea reduce și problemele amintite. Și apoi, cum se explică că problema corupției afectează numai mediul public? Simplu, mediul public (adică statul și tot ceea ce prin lege se află, ca și instituții în jurul său) este unicul mediu care își atribuie venituri agresiv, non-voluntar. Mediul public suge (și întotdeauna va suge) din sănătatea și bunăstarea mediului privat. Lupta asta iluzorie și penibilă pentru un primar „mai bun”, „altfel”, „care dovedește”  ne lasă fără vlagă în a mai sesiza problemele reale.

Se poate observa în film (în măsura în care mizăm pe onestitatea lui Dalsgaard) o oarecare împotrivire patologică a cetățenilor din Bogota la toate schimbările majore propuse de primărie.  Scandalurile, revoltele civile și violența definesc Bogota de dinainte de Mockus și în prima parte a mandatului său. Oamenii pur și simplu aplică un „Nu vrem!!” dur și riguros. Primăria însă merge înainte cu democratizarea. Întrebarea ar fi, de ce democratizare? Sau de ce democratizare cu forța? Poate pur și simplu, sud-americanii columbieni acceptă greu stăpânirile agresive și vor să-și ducă viața într-un stil semi-tribal. Care ar fi problema? De ce această propagandă pentru democrație sau democratizare cu forța? În fine, asta e o problemă mai subtilă chiar decât cea economică, la care filmul nu avea cum să răspundă, având în vedere duhul în care a început.

Mai jos, un trailer. Filmul face parte dintr-o serie de proiecții din cadrul Festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului (ediția a-4-a), al cărui director este Alexandru Solomon. Mai multe info pe pagina festivalului.

Bogota Change

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *