Valeriu Tabără și mitul consumatorului suferind

Valeriu Tabara (ministrul agriculturii pentru cine nu stie) vrea sa propuna la Bruxelles adoptarea unei decizii care să oblige hipermarketurile să afișeze două prețuri pe etichetele produselor alimentare (cel la care cumpără de la furnizori și cel final, cu adaos). În opinia lui Tabără, sărbătorile de iarna care se apropie sunt prilej de „furtișaguri” pentru comercianți, care „profită din plin” de consumatori și cresc prețurile. Același ministru vede cu ochi răi și taxele percepute de hipermarketuri pentru comercializarea produselor (spre exemplu, taxa de raft, taxa de deschidere a magazinului, taxa de dezvoltare etc.)

Ceea ce nu știe domnul Tabără este…economie. Însă probabil că la ministerul agriculturii nu este nevoie de această știință. Se poate observa cu ochiul liber cât de productivi suntem la agricultură dacă ne uităm la gradul de cunoștințe economice pe care acești indivizi din minister îl au.

Domnul Tabără nu știe economie pentru că:

1.  în primul rând prețul nu este o problemă a ministerului, oricare ar fi el. Prețul este un fenomen monetar care se formează pe o piață unde există proprietate privată asupra factorilor de producție. Prețul pe care comerciantul (Cora, Carrefour s.a.) îl plătește furnizorului este o problemă contractuală, exclusiv privată, după cum este și prețul final de la raft. Afișarea adaosului ține de alegerea pe care o face antreprenorul. Dacă antreprenorul pune un adaos mare, atunci consumatorul e liber să nu cumpere. Deci îl invităm pe domnul Tabără respectuos să evite astfel de centre comerciale, dacă se simte furat.

2. consumatorul tot timpul va dori să plătească (eventual) fix o (zero) lei pe un produs, iar antreprenorul va dori tot timpul să pună un preț cu câte 0-uri se poate. Asta este o lege simplă a economiei. Cum însă există raritate și costuri pentru a valorifica resursele rare, prețurile nu vor putea lipsi niciodată de pe o piață din acest pământ. Prețurile vor fi absente dintr-o lume în care totul este din abundență. Dincolo de asta, prețurile se vor forma în funcție de preferințele subiective ale consumatorilor și antreprenorilor.În această lume a rarității avem prețuri. Iar ele nu se formează aberant, ci rațional. A pretinde un preț mai mare decât „face” produsul este un aspect al negocierii. Din faptul că oamenii cumpără totuși, rezultă că un antreprenor nu poate impune orice preț visează peste noapte. Deci dacă domnul Tabără sau orice alt ministru around the world vrea prețuri mici sau o (zero) îl invităm să se și mute într-o lume abundentă. Și eventual, să ne zică și nouă cu ce ajungem.

3. eliminarea taxelor percepute de comerciant ar putea avea efecte mai puțin favorabile pentru consumatori. Obligarea (prin lege – deci cu forța) unui comerciant să renunțe la aceste taxe îi va pune pe aceștia în situația de a accepta spre comercializare și produse mai slabe din punct de vedere calitativ (furnizorii care nu puteau plăti taxele acum își vor putea vinde produsele în hipermarketuri), sau mai rău, să nu mai accepte spre comercializare unele produse (reducerea cantității comercializate, ceea ce ar însemna o penurie de produse alimentare în hipermarketuri). Deci îl invităm și aici pe domnul Tabără să caute de pe-acum locuri cu o diversitate mai mare a produselor.

4. taxele percepute de comerciant nu sunt niște mici drăcușori care profită de furnizori și consumatori. Ele reflectă în cel mai bun caz costuri tranzacționale și în „cel mai rău” caz mofturi antreprenoriale. Orice ar fi nu e treaba ministerului. Cine se simte defavorizat, furat, umilit sau mai știu eu ce de către hipermarketuri e liber să nu le mai calce pragul. Cu toate acestea, văd că nu multă lume procedează așa. Hipermarketurile sunt pline, în special în weekend-uri și de sărbători. Este normal, sunt cele mai mici prețuri de pe piață. Dacă domnul Tabără  le vrea mai mici ar face bine să le propună hipermarketurilor planuri antreprenoriale de reducere de costuri, modernizare. Dar sigur, asta nu mai este în atribuțiile unui ministru. Că doar sper că vă e clar că nu știe economie.

Această inițiativă este doar una din cele multe, care au rolul de a lua din libertățile antreprenoriale. Justificarea ei în fața publicului se maschează mizându-se pe ideea „consumatorului care suferă”, dar asta este o aberație. Consumatorul stă ca sardina în hipermarket de câte ori are ocazia. De-asta s-au și dezvoltat hipermarketurile. Ele nu cresc în lădiță. Au anticipat o cerere și s-au poziționat pentru satisfacerea ei. Consumatorul suferind este o teză expirată a protecționiștilor, a celor care „fac în pantaloni” de frica concurentului și urlă după ajutorul statului, înglobat în datorii. Pe o piață liberă, consumatorul are dreptul să aleagă ce-i satisface mai bine nevoile dar să și piardă. Pe o piață în care comerțul este reglementat de stat, consumatorul va alege în limitele constrângerii impuse de către stat mediului privat (care de cele mai multe ori se lasă cu penurii). Ce alegeți?

Aș vrea să am dreptul să pot fi „tras în piept” de comercianți. Îl pot avea? Nu, pentru că statul se gândește dinainte prin ministerul său, la „bunăstarea”, „sănătatea mea”. O fi într-adevăr așa? E foarte ușor să arunci pe seama comercianților o vină inventată, aceea de a-și fixa prețurile, taxele și de a decide cum să le afișeze. Când asta stă tocmai în esența de a fi antreprenor. Este o libertate.

În altă ordine de idei, cu taxarea cum stăm? Cu taxele pe care statul le impune pe venituri, dobânzi, și multe alte tipuri de câștiguri cum facem? Despre ele ce zicem? Consumatorul nu are de suferit? Nu e vorba de același consumator? I se diminuează capitalul disponibil. Are mai puțin de cumpărat, întrucât a trebuit să dea seama la statul „protector”. Oare n-ar fi mai bine să vedem ceea ce este evident de văzut? Peste 30% din fiecare venit se duce la stat. Asta înseamnă deja vizite mai puține la hipermarket. O penurie de produse alimentare sau închideri de hipermarketuri ne-ar face mai fericiți? La fel de evident de văzut ca nu. Această lege sau propunere de lege este nici mai mult nici mai puțin decât o altă formă de agresiune instituționalizată, care ar trebui să atragă atenția celor ce se simt sau cred că trăiesc în așa zisa piață liberă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *