Să lăsăm Grecia şi pe oricine mai vrea, să intre în faliment!

E vremea să testăm şi alte teorii despre modul în care trebuie să decurgă un faliment. Un bun început ar fi să luăm în seamă ce ne spune teoria economică, şi nu scenariile mai mult sau mai puţin apocaliptice despre căderea proiectului monetar european.

Una dintre cele mai importante lecţii pe care ştiinţa economică le predă este cea a inerentei incertitudini ce caracterizează activitatea omului care acţionează. Un lucru este cert, deci. Activitatea umană este marcată de incertitudinea viitorului.

În antreprenoriat asta se poate observa constant. Aici este locul în care incertitudinea determină fie profituri, fie pierderi. Cele din urmă sunt, aş putea spune într-un anumit sens, esenţiale. Pierderea sau falimentul unui antreprenor este prilej de realocare a resurselor pe piaţă în acord cu cele mai urgente nevoi ale celor care au trimis în faliment respectivul antreprenor. Iar aceasta generează şi o nouă configuraţie a preţurilor.

Pierderile sugerează deci, întotdeauna, faptul că antreprenorul nu a anticipat corect mofturile consumatorilor, sau nu a ţinut cont de semnalele transmise de aceştia.Această teorie, ne spune ştiinţa economică, este valabilă pentru orice bun sau serviciu economic.

Moneda nu face excepţie. Producătorul de monedă ce sfidează nevoile pieţei trebuie şi este sănătos să părăsească jocul, altminteri, nota de plată se va traduce printr-o subtilă chetă nemţească, pe falsul principiu al siguranţei sistemelor bancare sau al nu ştiu cărei solidarităţi inventate de laboratoarele propagandei roşii.

Continuarea articolului în Adevărul.ro

One thought on “Să lăsăm Grecia şi pe oricine mai vrea, să intre în faliment!

  1. Salut Andreas,

    Iti respect opinia ta referitoare la necesitatea declararii falimentului Greciei, dar as dori sa iti ofer si „my 2 cents”:

    * Statul, spre deosebire de o companie comerciala, are si o functie sociala, morala. Deocamndata nu exista solutii private pentru bunuri publice: parcuri, spitale, scoli, pensii, la care sa aibe acces toata lumea. Daca ar trebui intr-adevar sa aibe acces toata lumea la aceste bunuri e o intrebare foarte incarcata.

    * Disiparea datoriei publice a Greciei poate fi atinsa si prin alte metode: inflatie, iesire din sistemul euro si devalorizarea monedei sau o serie de hair-cuts combinata cu credite la dobanzi preferentiale, combinata cu surplusuri bugetare. Care este mai moral de urmat e iarasi o intrebare foarte grea. In primul rand depinde pentru cine: pentru grecii de rand, pentru Grecia ca stat, pentru cetatenii din Europa, pentru Uniunea Europeana, pentru politicieni (fie ei din Grecia sau din alte state) sau pentru sistemul bancar sau alte companii.

    * Nemtii refuza sa ajunga in pozitia Chinei de a finanta deficitele bugetare a tarilor catre care face export, dar asta nu o absolva de ipocrizia de care da dovada cand nu recunoaste beneficiile primite de pe urma includerii Greciei in UE. Asta nu inseamna ca Grecia nu are si vina ei majora: frauda facuta la nivel guvernamental (ajustarea deficitului de la 3% la 12% a fost halucinanta)

    Am vrut sa am un ton moderat si sa iti exemplific ca „there is more than one side to each coin”. Din pacate in Romania (mai mult decat in alte tari) discutiile pe teme economice iau o turnura foarte partizana (intre libertarieni, keynesieni, monetaristi, neo-keynesieni si alte „triburi”) si eventual ajung a fi discutii de stadion. Te salut si o sa iti urmaresc cu interes blog posturile :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *