Politica salariului minim „reloaded”. Oare când ne vom lepăda?

În ultimele zile, evenimentele politice românești au deturnat atenția de la orice alt subiect, național sau internațional. Spre exemplu, în timp ce în România se pregătesc legi de taxare a averilor, Bolivia urmează exemplul Argentinei și naționalizează cu forța o companie spaniolă de electricitate. Dovadă că socialismul nu este nicidecum o noțiune de domeniul trecutului, ci este cât se poate de actual.

Rămânând la “oile” noastre, adică la problemele interne, mă voi referi la una dintre propunerile noului guvern, în realitate la fel de vechi şi îmbâcsit în materie de gândire economică și obiceiuri, ca și cele ce l-au precedat până acum. Creșterea salariului minim pe economie. Propunerea bănuiesc că este elaborată de echipa de economiști consilieri ai partidelor Social Democrat și Liberal.

Nu are importanță în vreun fel cine sunt acești economiști, căci nu persoanele contează ci ideile lor. Teza privind efectele creșterii salariului minim este reluată constant în aproape orice guvernare, motiv pentru care aparent este greu să distingi între partide de stânga (teoretic, orientate către o creștere a cheltuielilor statului) și partide de dreapta (teoretic, orientate către diminuarea activităților statului și poverii sale).

Problema muncii și a prețului său

Munca este o marfă, ca orice alt bun. Acest lucru este real nu doar din perspectiva teoretică, dar și practic, se poate observa că antreprenorii licitează pentru ceea ce se numește muncă, așa cum o fac pentru orice alt bun necesar lor în stadiile de producție. Ca și în cazul bunurilor sau serviciilor, munca este diferită în funcție de specificitatea sa; pe o piață neobstrucționată de măsuri guvernamentale, nu există o cerere sau ofertă generală sau agregată pentru forța de muncă, ci o cerere și ofertă specifică pentru anumite tipuri de muncă, specifică.

Prețul muncii este determinat de intersecția ofertei cu cererea de muncă. Nivelul salariului, adică venitul obținut în urma prestării muncii este dependent de productivitatea muncii specifice a salariatului. Iată că, de la bun început se poate observa că un nivel uniform de salarizare este un mit, pe o piață neobstrucționată. El este posibil doar în economia intervenționistă, sau de cumetrie, cum o numea recent consilierul guvernatorului BNR.

Dacă munca este specifică, iar nu omogenă, atunci fluctuațiile ratelor salariale sunt lucruri firești pentru o economie în care raritatea și incertitudinea sunt prezente, o propunere de uniformizare neconducând decât la rezultate negative.

Continuarea articolului pe Adevărul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *