In Memoriam Diana Costea (30 mai 1975 – 27 aprilie 2008)

Apărut inițial în Ordinea Proprietății Private

Ieri s-au împlinit șase ani de când Diana Costea a trecut la Domnul. Am cunoscut-o pe Diana în anul 2005 cu prilejul seminarului „Small Books Great Ideas”, moderat și de ea la acea vreme. Ce-mi aduc aminte eu din scurtul contact cu ea este un cald “Să mai citim, să mai citim!” și o fire mai puțin combativă. Apoi, o scurtă întrevedere la susținerea tezei sale de doctorat (2007), unde n-am participat însă teza ei a fost pentru mine mai târziu, probabil singurul reper local de argumentație austriacă cu accent pe domeniul concurenței, unde se încadrează și teza mea de doctorat. Preocupările Dianei cu privire la echilibrul economic, concurență, monopol, la momentul lecturii tezei sale mi-au inhibat oarecum pornirea de a mai merge înainte pe același drum din cauza ispitei originalității. Grea ‘afecțiune’ când nu-ți vezi lungul nasului. Însă aceste preocupări, pași, pe care Diana i-a făcut, s-au dovedit a fi mai degrabă pepiniere.

Ca semn de respect pentru memoria ei m-am gândit că se cuvine a aminti sau a reaminti câte ceva din “amprenta” lăsată de ea. A se vedea mai jos, o scurtă selecție de pasaje din teza de doctorat și o listă de articole publicate de-a lungul timpului. Selecția este în mod evident una subiectivă, după propriile-mi puteri și, dacă fie întinează (în sensul că nu e “cea” mai reprezentativă), fie elogiază fără fond, îmi fac mea culpa. Veșnica ei pomenire!

diana

“Activitatea antreprenorială și problema echilibrului economic în viziunea Școlii Austriece” (teza de doctorat, 2007)

„Teza de doctorat își propune să descifreze locul antreprenorului în gândirea economică austriacă și să analizeze critic, comparativ, din acest punct de vedere, câteva domenii – teoria monopolului, a echilibrului economic, a calculului economic și a firmei – în care abordarea economiștilor austrieci și cea neoclasică prevalentă sunt divergente.”

Problema antreprenoriatului

„Două mari paradigme ale antreprenoriatului se regăsesc în teoria Şcolii Austriece de Economie: prima dintre ele, legată de numele lui Ludwig von Mises şi Murray N. Rothbard; şi cea de-a doua, cu exponentul său reprezentativ în persoana lui Israel M. Kirzner. Deosebirea marcantă dintre ele este dată de sesizarea rolului pe care îl joacă proprietatea. Dacă pentru misesieni şi rothbardieni, antreprenoriatul, în dimensiunea sa economic relevantă, este legat de incertitudinea asociată în mod necesar acțiunii umane și deciziei proprietarului de alocare a unor resurse economice, i.e. proprietatea sa, pentru Israel M. Kirzner, funcția pură de antreprenor nu presupune proprietatea acestuia asupra nici unei resurse economice.”

Problema calculului economic

„Încercarea de copiere a mecanismului competitiv al pieței, prin trasarea unor recompense/penalizări directorilor de întreprinderi care ar licita pentru factorii de producție, la rândul lor niște substitute pentru profitul/pierderea de pe piață, nu rezolvă problema calculului economic. Rezultatele incitativelor astfel create se încadrează în spațiul definit de planul general, fără ca pentru acesta să putem beneficia de avantajele calculului economic. În fond, criteriul de judecare a profitabilității unui proces de producție nu este cel de respectare strictă a unui plan, ci trebuie să vedem în ce măsură planul însuși de producție s-a dovedit adecvat în raport cu satisfacerea nevoilor de consum efective (a cererii).”

„Actualitatea și importanța argumentelor legate de calculul economic și, indirect, de antreprenoriat decurg din faptul că același tip de raționament se poate aplica, evident mai puțin „drastic”, și în cazul economiei intervenționiste sau al economiei în tranziție, ca exemple de tendințe de apropiere către, respectiv de depărtare de socialism. Prezența întreprinderilor de stat, cum este cazul regiilor de furnizare a utilităților publice, ce practică pseudo-prețuri (care nu reflectă dorințele consumatorilor), cu toate că sunt supuse, în general, rigorilor economiei de piață, introduc în sistemul de prețuri „insule de haos calculaţional”.”

Problema concurenței și a monopolului

„Dacă monopolistul poate fi dat în judecată pentru că practică un preț „prea mare”, atunci orice alt vânzător, pe o piață cu mai mulți ofertanți, poate fi, în egală măsură, învinuit că nu practică un preț mai scăzut. Să nu uităm că, din perspectiva cumpărătorului, nici un preț nu este îndeajuns de scăzut. Este suficient să aplicăm simetric propunerea de a acorda cumpărătorului un drept asupra unui anumit preț al bunului, cu alte cuvinte, să încercăm să o universalizăm, și eroarea va deveni evidentă.”

„Identificarea economică a prețului de monopol este o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru ca acest concept să devină relevant în drept.”

„Simpla monopolizare a ofertei unui bun, factor de producție sau bun de consum, nu este, desigur, suficientă pentru a susține cauza consumatorilor „împietați”, din moment ce nu există certitudinea că cineva dorește, în fond, să cumpere bunul cu pricina.”
„Dacă teoria neoclasică ar oferi o viziune unitară, non-contradictorie asupra economiei ar trebui să aplice propria teorie a monopolului împotriva monopolurilor create de stat. Dacă monopolul trebuie desființat, de ce să ne limităm la producătorii privați și să nu eliminăm monopolul coercitiv al băncii centrale sau însuși monopolul asupra forței, care definește statul.”

„Apărătorii consecvenți ai intervenției „corective” a statului pe piața liberă, împotriva ofertanților unici de bunuri ar trebui să recunoască, în măsura în care își clădesc argumentația doar pe teoria neoclasică a monopolului, cel puțin o contradicție, și anume că încearcă să utilizeze un „monopol al violenței legitime”, cu alte cuvinte, statul, pentru a combate un alt monopol.”

„Ludwig von Mises (…) însă susține că, din punctul de vedere al consumatorilor, bunurile produse cu factorii de producție deveniți disponibili sunt mai puțin importante decât cele a căror ofertă a fost redusă. Astfel, el scrie: „Capitalul și munca, eliberate de restrângerea producției, trebuie să găsească întrebuințare în alte producții. Căci, pe termen lung, în economia liberă nu există nici capital neîntrebuințat, nici muncă neîntrebuințată. Astfel, față de producția mai mică a bunurilor monopolizate, trebuie să punem producția mărită a altor bunuri. Dar acestea, desigur, sunt bunuri mai puțin importante, care nu ar fi fost produse și consumate dacă ar fi putut fi satisfăcute cererile mai arzătoare pentru o cantitate mai mare din marfa monopolizată. Diferența dintre valoarea acestor bunuri și valoarea mai mare din marfa monopolizată neprodusă reprezintă pierderea de bunăstare pe care monopolul a impus-o economiei naționale. Aici profitul particular și productivitatea socială sunt în dezacord”. Încercarea lui Ludwig von Mises de a deduce o astfel de concluzie bazându-se pe teoria valorii este sortită eșecului. Fie valoarea mai mare a bunurilor monopolizate care nu s-au produs este de factură subiectivă, și în acest caz se recurge implicit la comparații interpersonale de utilitate, fie ea este o valoare monetară, respectiv veniturile încasate din vânzarea bunurilor. În acest din urmă caz, se pune întrebarea: cum putem afirma că restrângerea monopolistă a producției, soldată cu încasarea unei sume mai ridicate de la cumpărători, indică o satisfacere mai redusă a acestora, din moment ce același criteriu este de obicei utilizat pentru a indica mai degrabă situația inversă?”

Problema echilibrului economic

„Identificăm două mari funcții ale echilibrului în teoria economică: în primul rând, echilibrul economic servește drept cadru de deducere a legilor economice, „de înțelegere a ceea ce se întâmplă în procesele reale de pe piață” – scrie Israel M. Kirzner. În al doilea rând, și de data aceasta sub un aspect normativ, echilibrul a fost teoretizat ca un etalon al bunăstării, acest înțeles căpătând importanță pentru politica economică. Asocierea echilibrului economic cu modelul concurenței perfecte a permis caracterizarea situațiilor reale drept suboptimale în raport cu concurența perfectă (sau cu echilibrul), ceea ce, în opinia multor economiști, a justificat intervenția corectivă a statului. După cum vom vedea în cele ce urmează, nu există motive întemeiate pentru a lua echilibrul drept cadru de referință nici pentru deducerea legilor economice, nici ca standard al bunăstării.”

Articole

A Critique of Mises’s Theory of Monopoly Prices

De ce ne temem de monopol?

Ce se vede și ce nu se vede” pe panourile electorale?

Leul greu inflația

Traduceri

Dezetatizarea unei Germanii Unite
Articol apărut sub titlul „De-Socialization in a United Germany”, în The Review of Austrian Economics, 5 (2), 1991, p. 77-104. Traducere revizuită de Tudor Smirna.

Despre Diana Costea

Cuvântarea Părintelui Lucian la despărțirea de Diana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *