Fețele toleranței și ale dreptății: cazul fumătorilor

Ultima ispravă a îngerilor păcii și ai toleranței: frații noștri fumători au devenit indezirabili. Să se ducă pe tarlaua lor de acasă sau unde vor, numai lângă noi să nu fumeze. Am ‘dreptul’ să-mi mănânc prânzul și să beau cafeaua fără să fiu nevoit să suport fumul de țigară al celui/celor de la alte mese. Așa sună corul acelei părți a societății care e gata oricând să amputeze drepturile și libertățile altora.

Și doar ce ar fi în neregulă, așa-i? Mai putem vedea ce e în neregulă? Mai alocăm timp să judecăm măcar o clipă și ceea ce e mai puțin vizibil din această poveste?

De unde enervarea asta pe fumători și localurile unde se fumează? Eu sunt un nefumător, dar asta s-a îmtâmplat după ce am fost fumător. Ce m-a convins să renunț nu a fost o lege. Dimpotrivă, legile scumpeau țigările treptat atunci cum o fac și acum, sub pretextul sănătății. Ca fumător, prin taxele plătite finanțam mult din sănătatea nefumătorilor. Dar ei voiau tot timpul mai mult din felia mea. Neputința mea (alături de a altora) de a renunța, încuraja, cum e și firesc, producția de tutun și înmulțirea localurilor unde se consumă tutun. Erau vinovate localurile? Sunt vinovați producătorii de tutun? Dacă da, atunci consecvența ar trebui să ne conducă la închiderea afacerilor de acest tip, nu doar restricționarea exercitării dreptului lor de proprietate. O astfel de măsură ar fi în perfectă consonanță cu garantarea sănătății publice, corect? Nu o facem. De ce? Pentru că (încă) avem o intuiție că am fi barbari, și că procedând astfel, la fel de bine s-ar putea interzice coca cola, ciocolata, sarea, televizorul etc. E vinovat farmacistul care vinde aspirină unuia îmbrăcat la patru ace, corporatist, care merge să-și facă cocktail cu vodcă și aspirina cumpărată? Putem preveni astfel de situații? Pașnic, prin educație, da, prin brațul armat al statului eu zic că e o greșeală. O cumplită greșeală.

Dar cât de aproape am ajuns de barbarie acum? Foarte aproape, căci deși nu am interzis fumatul cu totul suntem totuși mai aproape de acest bolnav ideal. Spațiul public cuprinde de acum inclusiv localurile private. Iar dacă e vorba să creem omul nou, omul ‘echilibrat’, cel sănătos la minte și trup, atunci e de văzut și ce face pe propria tarla, nu? Cât doarme, cât muncește, cum își crește copilul, face sau nu curățenie în casă la timp, duce gunoiul la timp etc. Dacă scopul guvernului e beneficiul omului cumsecade și echilibrat pe costurile celui neglijent, de ce n-am elimina cu totul neglijența, printr-o lege?

Se mai poate apăra proprietarul în vreun fel de un eventual abuz al guvernului și ingerință în modul în care își desfășoară, pașnic, activitatea? Tot mai greu, deoarece de acum guvernul are dreptul de a-i spune cum are sau n-are voie să-și valorifice proprietatea. Poate că în viitor excelențele lor, prim-miniștri, miniștri și șefi de stat, vor considera util să amendeze și alte cazuri, precum șervețele refolosite, barmani care deschid berea sau vinul nu de față cu clientul, clienții cu maniere de mahala care îi poluează fonic pe cei care vin să citească Platon în restaurant, hipsterii cu bărbi lungi până-n piept care sperie copiii, doamne și domnișoare care în jurul orei prânzului, defilează mai mult goale decât îmbrăcate prin fața copiilor și altele. Nici o clipă nu mă îndoiesc că la școlile de prestigiu absolvite de cei mai mulți dintre ei, nu se pun astfel de probleme cu adevărat importante pentru societatea progresistă.

De ce cred că e bolnav idealul de a interzice fumatul? Pentru că are în spate un profund dispreț față de persoană și pentru că suntem practic incapabili să ne mai rezolvăm problemele altfel decât apelând la legi și intervenții guvernamentale. Într-o societate normală la cap, o astfel de idee trebuia luată în zeflemea încă de pe băncile facultății.

Cum spuneam sunt nefumător, dar nicio grijă că fac altele, poate cel puțin la fel de rele. E straniu că scriu și vorbesc astfel? Eu zic că nu. Adaptând puțin înțelepciunea creștină aș zice că urăsc (acum) fumatul, dar iubesc fumătorul. Așa că mă pornesc împotriva fumatului, nu a fumătorului. Îmi place să cred că libertatea e mai importantă chiar și decât dorința mea de a-mi schimba semenii cu forța. Chiar și atunci când, teoretic aș avea dreptate și toate argumentele sunt în favoarea mea. E drept să intri într-un spațiu unde regulile sunt făcute de proprietar și, sub amenințare să-l forțezi să schimbe regulile? E drept să intri în bordel și sub amenințarea armei să-i forțezi pe toți să devină sfinți? E drept să mergi pe stadion și sub amenințarea armei să-i forțezi pe toți să citească doar rugăciuni pentru ambele echipe și nu înjurături ca la ușa cortului? Trebuie să înțelegem cumva că nu avem dreptul de a interveni agresiv pe proprietatea altcuiva. Iar a-ți exercita dreptul de proprietate (ca patron de restaurant unde se fumează) nu înseamnă a discrimina pe cineva. Dreptul tău de consumator se rezumă la a primi ce ai în farfurie, în pahar, în condițiile precizate în meniu. Nu ai alte drepturi în acel local, după cum nici patronul restaurantului nu are alte drepturi în afară de a primi prețul pentru servicii.

Nefumătorii pot evita localurile unde se fumează, și au și libertatea de a deschide ei localuri unde să nu se fumeze. Pe de altă parte, să fim liniștiți, că dacă într-adevăr suntem o forță economică ca nefumători, repede antreprenorii vor sesiza acest lucru și vor apărea localuri sau locuri unde nu se fumează. De ce? Pentru că așa spune o lege a pieței, de bun simț. Faptul că nefumătorii lobby-iști au putut impune o astfel de lege arată însă contrariul, că suntem analfabeți economic dar și juridic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *