Dobânda cheie, bat-o vina!

Dintr-un articol pe WS:

Piata rezidentiala din Republica Ceha traverseaza un nou boom si a revenit la nivelurile record din perioada de dinainte de criza, dupa reducerea puternica a dobanzilor la creditele ipotecare, care au ajuns in luna iunie la o medie de 2,95%, fiind influentate de decizia bancii centrale de a diminua rata dobanzii cheie pana aproape de zero.

Reducerea dobânzii cheie nu inseamnă că există economisiri, deci eventuala cerere de locuințe nu va fi nicidecum una autentică ci o caricatură în slujba aceleiași erezii keynesiste potrivit căreia cererea are nevoie de stimulente. Dacă e un plan de acțiune ferm al banksterilor centrali, atunci rezultatul îl știm deja: inflație (coordonată evident de the european god of inflation BCE), alimentarea unei structuri a producției nesustenabile (care doar va începe cu imobiliarele) adică investiții eronate, apoi nota de plată..ups, de fapt nu sunt suficiente economisiri pentru toate proiectele începute.

Dacă lucrurile stau așa cum zic mai sus, de ce Doamne iartă-mă ai putea să-ți dorești, sau (măcar) să sugerezi că ar fi o măsură bună reducerea dobânzii cheie? Nu vreau să fiu înțeles greșit, dar câteodată am senzația că ne trebuie un duș rece, că trebuie să traversăm o sărăcie cruntă ca măcar să plecăm urechea și la alte interpretări asupra a ceea ce înseamnă economics of prosperity. În fine, articolul e interesant, măcar din perspectiva potențialului pe care îl poate avea eroarea.

2 thoughts on “Dobânda cheie, bat-o vina!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *