Cu statul la psihiatru

Un studiu recent (nu se ştie încă cine l-a făcut şi pentru cine) arată că algocalminul (şi nu numai) conţine o substanţă nocivă pentru organismul uman. Guvernul român l-a crezut şi are în vedere interzicerea vânzării medicamentelor care conţin această substanţă (metamizol) în lipsa unei reţete medicale.

În situaţia asta cred că avem două explicaţii:

1. fie interzicerea se  face cu mâna la ochi, fără explicaţii suplimentare privind studiul în cauză

Suntem obişnuiţi cu măsurile arbitrare pe care statul le ia. Sunt vizibile în toate sferele. În acest caz, mă gândesc totuşi că ar fi nevoie de minime explicaţii sau dovezi privind câţi oameni au fost afectaţi exclusiv de consumul de algocalmin (nu în combinaţie cu alte medicamente).  Însă chiar şi-aşa, nu poate fi motivată interzicerea, pentru că ar trebui testate efectele algocalminului asupra tuturor consumatorilor care sunt în acelaşi timp şi primitori ai acestei restricţii. Antibioticele sunt un exemplu de produs care nu se poate obţine decât cu reţetă de la medic. Este demonstrat la fel de ştiinţific că unele din ele afectează (pe lângă binele pe care-l produc) diverse organe din corpul uman. De aceea, odată cu ele medicul sau farmacistul recomandă şi medicamente protectoare, pentru a contracara efectele negative ale antibioticelor. Nu ştim clar însă cât de protectoare sunt, în sensul că nu putem măsura cam ce damage produce antibioticul şi cam cât repară medicamentele protectoare. Eventual asta nu se poate proba decât printr-o simplă observaţie a stării generale de sănătate sau cu un set de analize. Însă nimic exact. Dar dacă ştim sigur că antibioticele au efecte negative nu ar trebui să le interzicem de tot? (mergând pe această logică a interdicţiei preventive) Antibioticele produc într-o măsură inestimabilă (la propriu) efecte negative, după cum poate produce şi algocalminul. Obligativitatea de a vinde aceste medicamente doar pe bază de reţetă nu rezolvă problema esenţială: nocivitatea. Medicamentul rămâne nociv cu sau fără reţeta de la medic. Mutarea algocalminului pe reţetă nu face decât să-l plimbe mai mult prin oraş pe consumator. Medicul va elibera oricum reţeta. Şi apoi, a te încrede că demotivezi umblatul pe la medic printr-o lege chioară este de râsul curcilor. Dependenţii de algocalmin (dacă există) vor avea dealerii lor (adică farmaciile) în continuare, iar cei care au nevoie cu adevărat de algocalmin vor merge la medic, la fel ca şi până acum. E posibil ca această reglementare să producă şi o mică migraţie, a dependenţilor către medic, „ca să fie legal”. Oricum ar fi, dovezile privind nocivitatea algocalminului trebuie puse la dispoziţia publicului.

2. fie interzicerea se impune pentru a favoriza unele grupuri de producători de medicamente aflaţi în strânsă legătură cu statul

Extrem de posibil, dacă pot spune aşa. Iar favorizaţii ar fi producătorii de medicamente care conţin aceeaşi substanţă nocivă pe care o conţine şi algocalminul (metamizol), dar ale căror medicamente nu se regăsesc în această listă.

Cine ne poartă de grijă

Cum triem în problema încredere în stat vs. încredere în individ? Cu alte cuvinte, ce motive serioase am să cred că statul va opri consumul exagerat de algocalmin, iar un individ nu va face asta? Sau, de ce ar trebui să discreditez, să nu ţin seama de voinţa unui individ de a se recupera, dar să dau undă verde statului-protector în problema consumului exagerat de algocalmin?

Prohibiţia diverselor bunuri nu este deloc o problemă nouă. Începând cu legea prohibiţiei alcoolului din SUA şi până la exemple mai recente, statul de fiecare dată a încercat să „protejeze” individul şi este limpede de văzut că, mai mult rău i-a făcut. Fiecare prohibiţie s-a lăsat cu contrabandă crescută şi infracţionalitate, ca mai apoi să se motiveze la nivel guvernamental nevoia de a controla sau chiar de a distruge piaţa neagră. Să ne înţelegem. Piaţa neagră este o reţetă cu un bucătar unic – statul. Numai el ştie cum s-o iniţieze şi s-o păstreze. Explicaţiile pe care unii guvernanţi le dau privind nocivitatea pieţei negre pentru o economie sunt de prisos şi pline de ipocrizie. Populaţia (dar mai puţin cea cu vederi socialiste) începe să se pună la punct cu lecţia de economie. Se ştie deja. Statul crează contrabanda prin prohibiţie sau protecţionism, deci el este contrabandistul.

Consumul exagerat de ORICE PRODUS nu este o problemă instituţională, ci una personală, cel mult familială. Dacă statul obligă individul să meargă după reţetă pentru a putea cumpăra algocalmin asta nu înseamnă că va şi consuma moderat cele înscrise pe reţetă. Este imposibil să rezolvi problema dependenţei de un medicament printr-o lege. Dependenţa creşte odată cu prohibiţia sau protecţionismul. Dacă medicul îmi prescrie trei pastile de algocalmin pe zi (dimineaţa, la prânz şi seara) dar eu le iau pe toate trei dimineaţa (să zicem că sunt mai uituc şi vreau să fiu sigur) cum am rezolvat problema consum moderat vs. exagerat? Prin reţetă? E o iluzie, nu s-a rezolvat nicio problemă. Au crescut costurile de a obţine un algocalmin, asta e tot. Acum că-mi trebuie reţetă, voi fi nevoit să fac pe dracu-n patru şi, mort-copt să ies din casă, să-mi cumpăr un bilet la transportul în comun monopol de stat RATB sau Metrorex, şi să merg la medic. Deci o pastilă de algocalmin este mai scumpă acum cu valoarea pe care o plătesc pentru transport astfel încât să ajung la medic şi să iau reţetă.

Pe de altă parte, cred că statul e un pic cam neatent. Nu ştiu dacă problema este atât cu algocalminul, cât cu o mulţime de produse pe care oamenii le au în casele lor. „Nocivitatea” Coca-Cola, a unturii, a cărnii cu straturi de grăsime impresionante disponibile în pieţe, a ciocolatei, a cartofilor prăjiţi de la McDonald’s, a aripioarelor de pui de la KFC, a gogoşilor înmuiate mai mult în ulei decât în zahăr pudră, a foitajelor de la Fornetti, a şaormelor..şi a multor altor produse, nu crează efecte similare? Când a făcut statul ultimul studiu privind „nocivitatea” acestor produse? Poate ar trebui inventat chiar un Sanepid investit cu puteri să intre în casele oamenilor şi să testeze cât de curată le este chiuveta din bucătărie după un party. Sau să elibereze autorizaţii pentru dat party-uri curate în propria casă.

Încerc să gândesc pozitiv, că tot e la modă de câţiva ani. Trebuie doar să gândeşti pozitiv şi problemele dispar ca prin minune. Gândind pozitiv în această problemă, mă gândesc că (poate) statul ne vrea sănătoşi şi suntem noi orbi, nu vedem. Să fie oare sănătatea în spatele tuturor acestor prohibiţii şi protecţionisme?  Posibil, dar iarăşi problema e pusă pe dos. Dacă statul ne vrea sănătoşi ar trebui să se dizolve cât mai mult cu putinţă. Ca o aspirină Bayer aruncată într-un pahar cu apă. La fel şi statul. Dizolvarea statului înseamnă mai mulţi bani disponibili pentru cei agresaţi, consumatorii. Cu aceşti bani se pot cumpăra tratamente, concedii, timp liber..tot ce vrei şi ce nu vrei. Înainte de a-mi programa sănătatea prin legi care interzic comercializarea anumitor medicamente, m-aş simţi mai confortabil să privatizeze integral şi irevocabil sistemul de pensii. Să renunţe la taxa pe valoare adăugată. Să renunţe la impozitele pe salarii. Să reducă şi chiar să elimine birocraţia din sfere unde activitatea este efectiv blocată. Să elimine toate legile care reglementează în vreun fel activitatea comercială a persoanelor şi firmelor. Sănătatea indivizilor va creşte mai întâi prin eliminarea exproprierii masive care se produce astăzi pe căi directe (menţionate mai sus) şi indirecte (dirijate de la BNR).

Sigur, discuţia de mai sus, o fac în contextul în care să spunem că îmi propun să fiu sănătos. Dar dacă vreau să fiu bolnav? Doar aşa de chestie, să mai storc din banii bugetului de asigurări de sănătate. Pot să fiu bolnav dacă vreau? E şi ăsta un drept. Probabil că nu, sau doar sub stricta monitorizare a guvernului. Că doar nu vrea a te pierde. Într-un tip de societate socialistă, cum este şi cea a României de azi, dreptul de a fi bolnav devine un lux. Se pare că statul nu mai doarme noaptea de sănătatea celor pe care îi agresează. Şi paradoxal ei sunt tot mai bolnavi. Există un joc de glezne foarte fin pe care statul ştie să-l facă. Cel care presupune ţinerea în frâu a înfometării şi revoltei, activitate coroborată cu stimulente permanente de recâştigare a încrederii în clasa politică (câte-un pod, o stradă, un bec etc.). Se păstrează tot timpul latentă o stare de letargie. Oamenii au şi suficiente motive de a reacţiona dar parcă şi de a nu reacţiona.

Un lucru însă este destul de clar şi imposibil de falsificat. Mai multă sănătate înseamnă mai puţini bani la stat, sau invers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *