Cerșetoria și statul. Același scop, mijloace fundamental diferite

Cerșetoria se pare că a devenit principala problemă a unor primari, mai ales după ce și-au văzut fotoliul asigurat.

Formulările sunt haioase, ca de obicei:

Derulată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, acţiunea îşi propune să atragă atenţia locuitorilor sectorului 6 asupra fenomenului cerşetoriei practicate de copii sau adulţi, cu accent asupra faptului că oferind bani persoanelor care cerşesc, nu le ajutăm cu adevărat ci încurajăm un tip de comportament care dăunează societăţii, dar şi lor.

Este în regulă să atragă cineva atenția, dar nu o instituție-agresor, care își obține fondurile prin constrângerea persoanelor private. Și, nu mă îndoiesc că fiecare familie are un cod nescris de purtare în societate, așa încât cred că aceste „campanii” se fac oricum printr-o educație in-house, fiecare la rândul său își sfătuiește familia sau aproapele.

Ce mi se pare scandalos este tușa de impostură pe care încearcă s-o imprime cerșetoriei organizatorii acestei campanii. Adică toți sunt niște impostori, prefăcuți. Greu de zis, nu m-aș lansa. Sau, impostură în locul a ce? Strâng bani pentru alții care-i dau pe băutură? Foarte bine, o fac voluntar. Ce ar fi în neregulă într-o activitate pur voluntară în care niște oameni apelează la milostenia, caritatea celorlalți? Oare cine suntem noi să-i judecăm? Știm fiecare caz în parte cu toate aspectele lui? Fiecare e liber să dea, sau să nu dea bani sau orice altceva unui cerșetor. Pe fond, cerșetoria este o activitate economică ca oricare alta. Iar dacă discuția e din perspectiva moralității, că tot suntem în perioada Steinhardt, vă mai abuzez cu un extras, extrem de relevant în problema pe care o discut.

Văratec, 1971

În postul Sântei Marii mă spovedesc părintelui Calinic. Printre altele: un fost coleg de pușcărie mereu vine să mă tapeze; duhnește a băutură și uneori îmi aruncă-n obraz povești sfruntate: că i-a murit copilul și îi lipsesc banii de înmormântare – mie care știu că nu e tată. I-am dat ce i-am dat, apoi l-am respins. Simt totuși o neliniște. Dar ce să fi făcut cu un bețiv!?

Să-i fi dat, mă întrerupe duhovnicul. Când mai vine, dă-i, nu-l judeca! Și eu – zice – am un prieten bețiv, un nenorocit și când vine pe aici îl omenesc. Dă-i! (p.159)

Există și o întreagă discuție de care nu e timp acum, privind posibilul impact negativ pe care îl au reglementările în domeniul muncii, specializării și salarizării asupra gradului de ocupare. În sensul că, ministerul ne vrea pe toți cu doctorate, și unii pur și simplu sunt apți sau vor să fie apți doar pentru măturat străzi. Cu ei ce facem?! Aș zice să fie luate în seamă în primul rând acestea.

Peste toate însă trebuie remarcat ceva. Spre deosebire de stat, cerșetorul nu-ți ia banii cu forța și, cei mai mulți dintre ei, nu te aburesc că vor face cu banii tăi cine știe ce schimbări spectaculoase, proiecte durabile. Îi iau și pleacă sau, unii chiar se proptesc lângă tine și trag o morișcă de cruci de zici că cine știe ce bine le-ai făcut.

Iar dacă numărul cerșetorilor din țara asta crește fără identificarea unor cauze instituționale (deși sunt sceptic), înseamnă că stăm bine la milostenie. Iată încă un motiv în plus, că această caritate privată de care mai vorbesc unii eticieni economiști nu e vorbă-n vânt. Ea pune la pământ lejer prefăcuta caritate a statului. Deci, adepților bunăstării sociale prin redistribuție asta să le arătăm, numărul de cerșetori de pe străzi, sau cutia milei din biserici.

One thought on “Cerșetoria și statul. Același scop, mijloace fundamental diferite

  1. Exceptand faptul ca prohibitia e o ineptie care are, de regula, efecte inverse celor „urmarite” (urmarite doar la nivel declarativ!), eu as fi curios: daca se interzice cersetoria, cum ramane cu „campania electorala”?
    Asta ca sa nu mai vorbicm ca, etic, nu exista nici o justificare pentru abolirea cersetoriei, dar nu si a talhariei in forma continuata supranumita impozitare/taxare/reglementare!
    Insa aici e vorba despre altceva. Se introduce voit confuzia cersetorie-agresiune. Care agresiune, nu-i asa, trebuie starpita (nu cred ca e cineva care sa nu fie de acord). Si, in bunul spirit etatist, „legalizam” prohibitia cersetoriei crezand ca astfel am rezolvat problema. E ca si cum am interzice masinile pentru ca sunt (multi, putini?) indivizi care se imbata si produc accidente cu victime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *