Adevăr şi minciună în problema organismelor modificate genetic

Nu intenționez să fac o pledoarie în favoarea produselor care conțin organisme modificate genetic (OMG), dar nu pot să nu mă minunez de ce titluri mai văd prin presă cu privire la această problemă și de unele reacții, pretins atotștiutoare în problema mediului, cum este Coaliția pentru Mediu.

Acești „jandarmi” ai mediului s-au poziționat cumva reticenți la numirea în funcția de ministru al agriculturii a lui Stelian Fuia, pe motivul că acesta este un susținător auto-declarat al OMG-urilor sau al biotehnologiei. Și, desigur, a fi susținătorul acestor tipuri de culturi te face cel puțin persona non grata , și în cel mai rău caz, un capitalist exploatator care nu dă doi bani pe consumatori și „drepturile” lor la safe-food. Acum iarăși nu intenționez să iau partea ministrului în vreun fel. Însă ceea ce cred că este mai oportun de suspectat nu este cât de periculoase sunt aceste OMG-uri, ci să ne uităm un pic la cât de protecționist este supra-statul european în raport cu utilizarea lor. Să ne uităm la câte subvenții primesc agricultorii europeni, și să corelăm această dependență nocivă de subvenții cu reticența pe care atât ei, dar și consumatorii europeni îmbibați de propaganda bruxelleză o au sistematic când vine vorba de OMG-uri. Oare ce motive am să cred că, în realitate, spaima că agricultura se poate face și altfel, nu îi determină pe agricultorii europeni să ceară protecție statului, totul realizându-se sub umbrela unei așa-zise griji față de consumator?

Ceea ce nu este onest rezidă în faptul că mai tot timpul se prezintă într-un ton negativ problema OMG-urilor, când este foarte posibil să existe și alte explicații pentru care OMG-urile sunt atât de hulite. Spre exemplu, încă nu există dovezi științifice care să ateste nocivitatea utilizării OMG-urilor. Există studii peste studii și mai toate au fost contrazise de ceea ce știința medicală a certificat: faptul că nu s-a demonstrat că OMG-urile produc efecte negative omului. Un articol interesant pe această temă aici.

Să ne înţelegem. Producţia agricolă pe bază de OMG este mai ieftină, deoarece sunt costuri mai mici comparativ cu agricultura obişnuită. Pe acest considerent, spre exemplu, UE refuză să importe din SUA bunuri care conţin OMG. De ce? Probabil pentru că fermierii europeni sunt foarte pricepuţi în a-şi proteja afacerile dependente de subvenţii prin apelul la mijloacele statului. Altminteri, dacă medicul încă nu a demonstrat că-s rele, ce motivaţie mai plauzibilă s-ar putea găsi pentru interdicţia importurilor cu OMG?

În majoritatea poziţiilor luate de UE pe această problemă, birocraţii insistă pe ideea că, motivaţia interdicţiei importurilor şi reticenţa la OMG se datorează principiului precauţiei.

The precautionary principle enables rapid response in the face of a possible danger to human, animal or plant health, or to protect the environment. In particular, where scientific data do not permit a complete evaluation of the risk, recourse to this principle may, for example, be used to stop distribution or order withdrawal from the market of products likely to be hazardous…The precautionary principle may only be invoked when the three preliminary conditionsare met:

  • identification of potentially adverse effects;
  • evaluation of the scientific data available;
  • the extent of scientific uncertainty.

However, in the case of an action being taken under the precautionary principle, the producer, manufacturer or importer may be required to prove the absence of danger.

Însă nu există suficiente raţiuni pentru a crede că a nu acţiona pe principiul precauţiei este necesarmente o acţiune bună. Ba dimpotrivă, există opinii care susţin contrariul. În unele cazuri, non-acţiunea poate avea efecte negative comparativ cu acţiunea. Unii autori sugerează chiar o inconsistenţă internă a principiului precauţiei. Altfel spus, nu se poate construi un argument a priori pentru care introducerea OMG-urilor sau necunoaşterea tuturor riscurilor implicate ar fi cauzatoare de prejudicii în proporţie mai mare decat a păstra formele tradiţionale de agricultură.

‘Better safe than sorry’ means that no activity which ‘raises threats of harm to human health or the environment’ should proceed until proven ‘safe…In a public policy context, ‘better safe than sorry’ is a fairly vacuous instruction. Taken literally, the precautionary principle is either wholly arbitrary or incoherent…Policies have created what some characterize as a ‘guilty until proven innocent’ approach to approving new products…If a new drug or medical treatment will start saving lives once approved, then the longer it takes for the government to approve the drug, the more likely people will die awaiting treatment. (The problems with Precaution: A principle without Principle, Jonathan H. Adler)

Principiul precauţiei în agricultură, laolaltă cu interdicţia importurilor de OMG, pot explica costurile extrem de mari ale fermierilor europeni, şi în final preţurile la produsele agricole. Sună bine, sună sigur, liniştitor, dar nu este fără de consecinţe.

Pană se va mai da la o parte acest val propagandistic privind OMG-urile, vă las să vă delectaţi cu extrase din comunicatul de presă al „jandarmilor” mediului, cei care ne vor binele cu orice preţ.

Organism Modificat Genetic (OMG) sau Transgenic este termenul cel mai folosit pentru a defini o plantă de cultură sau un animal, cărora, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică li s-au transferat gene de la alte specii: plante, animale, bacterii, virusuri sau chiar gene umane, pentru a le conferi anumite proprietăţi noi. OMG au cauzat deja numeroase probleme de sănătate, mediu precum şi economice în întreaga lume, reprezentând un subiect de dispută între cercetători şi factorii de decizie.

Surse prieteni, surse! „Au cauzat deja numeroase probleme de sănătate” îmi provoacă furnicături pe spate. Îmi sună precum „Mai mulţi cercetători din Marea Britanie au ajuns la concluzia că..”.

Priorităţile agriculturii nu pot include OMG. Porumbul modificat genetic MON810 este singura plantă modificată genetic autorizată pentru cultivare în România. Acest porumb dezvoltă toxine ce atacă un dăunător al porumbului (viermele sfredelitor) care nu reprezintă o problemă în agricultura românească. Drept urmare, porumbul modificat genetic nu are căutare în rândul agricultorilor romani. Conform datelor oficiale, suprafeţele de porumb modificat genetic au scăzut drastic în ultimii ani.

Convingători, nu? Porumbul modificat genetic are capacitatea de a se feri singur de dăunători, dar noi neavand probleme cu dăunătorii porumbului, nu vrem porumb modificat genetic?!. Pe acest principiu, că nu avem dăunători, logic ar trebui interzise inclusiv acţiunile oamenilor de a se proteja preventiv în faţa unor boli, încă nedezvoltate. Iar mai jos, clasica armă a statisticii în care mi se sugerează să cred, întră în acţiune:

Conform sondajelor de opinie[7], consumatorii romani nu doresc sa consume OMG. Conform sondajului de opinie Omnibus, realizat în România în 2010, 74% dintre români s-au declarat împotriva consumului de produse modificate genetic iar 81% doresc interzicerea OMG. Un nou sondaj Omnibus din România confirmă încă o dată că 74% dintre români sunt împotriva consumului de organisme modificate genetic. Domnul Stelian Fuia nu ne poate asigura că îşi va onora obligaţia faţă de opinia publică în activitatea sa ministerială

Pe mine nu m-a întrebat nimeni de aceste OMG-uri. Chiar dacă aş fi întrebat, aş răspunde de maniera acestei postări pe blog. Şi le-aş recomanda să nu-mi interzică să le cumpăr. Chiar aşa, oare nu pot avea grijă singur de sănătatea mea? Sugestia mea este ca, dacă „jandarmii” mediului sunt atat de nemultumiti de OMG-uri (si, pe buna dreptate pot fi, nu contest!) sa-si puna in practica aceste restrictii doar pentru ei. Nu e mai simplu? In fond, ei se arata public, cam cei mai nemultumiti. Nu e oare mai onest sa ma lasi sa deci singur unde vreau sa aloc proprii bani?

Inchei, că prea m-am lungit şi probabil v-am plictisit. Imi aduc aminte de o vorbă pe care un bun prieten mi-a zis-o acum caţiva ani şi care suna aşa:

Întotdeauna stau pe ganduri cand cineva îmi vrea binele gratuit.

Aş adăuga în aceeaşi notă că, e sănătos să stai pe ganduri cu atat mai mult cu cat cel care pretinde ca iti vrea binele este statul sau o mană de oameni, care preferă în loc de campanii voluntare de informare a publicului, să utilizeze politica publică înspre corecţia cu forţa a tuturor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *